Activitati cu tinerii organizate de Episcopia Caransebesului

Episcopia Caransebesului organizeaza, in perioada 21-23 august, prin intermediul Centrului de Incluziune Sociala, tabara de vara 'Credinta si arta pentru toti'. Aceasta se va desfasura la Manastirea Almaj-Putna, localitatea Prigor, judetul Caras-Severin, informeaza Ziarul Lumina .Tabara de vara 'Credinta si arta pentru toti' se adreseaza unui grup format din 20 de copii si tineri cu varste intre 10 si 15 ani din parohiile partenere, care se vor constitui in beneficiarii directi ai proiectului. Beneficiari indirecti vor fi comunitatile parohiale din care provin copiii, in special preotii si familiile de provenienta ale acestora, activitatile de pe parcursul taberei putand fi punctul de plecare sau un factor de continuitate in activitatea cu copiii de acasa sau de la biserica. Se au in vedere cu prioritate copiii proveniti din familii vulnerabile din punct de vedere social, familii cu mai mult de doi copii, familii monoparentale, cu parinti fara loc de munca sau cu venituri insuficiente, copii de etnie rroma. Din fiecare parohie, localitate, sunt selectati cate 4 copii. In cadrul acestui proiect, Centrul de Incluziune Sociala are mai multi parteneri: Parohia 'Sfantul Ilie' - Oravita, Parohia 'Nasterea Maicii Domnului' - Sasca Romana, Parohia 'Invierea Domnului' - Ticvaniu Mare, Parohia 'Invierea Domnului' - Forotic, Parohia 'Inaltarea Domnului' - Bozovici, Manastirea 'Schimbarea la Fata' - Almaj-Putna si Manastirea 'Sfanta Cuvioasa Parascheva' - Slatina-Nera.Obiectivele acestui proiect sunt cresterea gradului de cunoastere si promovare a valorilor crestin-ortodoxe in randul copiilor si tinerilor, dezvoltarea capacitatii de interactiune si socializare in randul copiilor si tinerilor apartinand categoriilor sociale vulnerabile, dezvoltarea abilitatilor practice de lucru individual, dar si in echipa, dezvoltarea abilitatilor practice prin initierea in tainele sculpturii in lemn si dezvoltarea abilitatilor practice prin confectionarea de icoane din materiale neconventionale. Scopul proiectului este initierea in artele plastice religioase a 20 de copii si tineri cu risc de excluziune sociala din comunitatile partenere, pe parcursul a trei zile petrecute intr-un cadru specific ortodox. Activitatile pregatite de organizatorii acestui proiect sunt multiple si se urmaresc mai multe aspecte.Initierea in tainele sculpturii sub indrumarea unui cadru specializat Se are in vedere sculptura in lemn cu motive religioase. Pe parcursul a doisprezece ore, grupate in cele trei zile, copiii vor invata: notiuni generale despre sculptura in lemn, cum sa isi aleaga materialul de lucru, elemente de grafica si desen, modalitatea de utilizare a uneltelor de lucru, finisarea lucrarilor din lemn. Fiecare dintre copiii participanti la tabara va realiza o lucrare a carei complexitate va depinde de abilitatile si talentul fiecaruia si care va participa la expozitia de grup de la finalul acesteia. Activitatile se vor desfasura sub indrumarea unui sculptor cu experienta in initierea si instruirea copiilor in tainele sculpturii in lemn.Confectionarea de icoane din materiale naturale, seminte Activitatile se vor desfasura sub deviza 'Sfintii, prietenii nostri'. Pe parcursul a sase ore, grupate de-a lungul celor trei zile, copiii vor invata sa confectioneze icoane reprezentand cei mai cunoscuti sfinti ai Bisericii din materiale luate direct din natura: seminte de in, piper, mustar, soia s.a., aplicate pe suport de lemn. Fiecare participant va realiza o lucrare sub indrumarea a doua cadre didactice, lucrare care va participa la expozitia de grup de la finalul taberei.Copiii vor lua parte zilnic la citirea rugaciunilor de dimineata si a rugaciunilor de seara savarsite in biserica. Se urmareste implicarea directa a copiilor prin citirea alternativa chiar de catre ei a acestor rugaciuni. De asemenea, intr-una dintre zile, participantii vor lua parte la savarsirea slujbei Paraclisului Maicii Domnului. Se au in vedere drumetii in aer liber, in imprejurimi, in functie de conditiile meteorologice. De asemenea, programul include participarea la un foc de tabara unde se vor desfasura activitati specifice: jocuri si cantece, acestea vor constitui activitatile recreative. Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate activitati specifice de socializare cu caracter interactiv: jocuri educative, cantece, cu tematica religioasa si laica, discutii libere intre participanti, metode de cunoastere si socializare: 'spargerea ghetii', 'retine numele', 'cel mai bun povestitor' etc.Tabara de vara va cuprinde si un moment festiv in cadrul caruia vor fi expuse lucrarile realizate de copii. Se vor inmana acestora, intr-un cadru festiv, diplome de participare si premii sub forma unor obiecte bisericesti. De asemenea, in cadrul expozitiei de sculptura, se vor expune si lucrari cu caracter religios realizate de sculptorul-instructor George Molin. Cazarea va fi asigurata in spatiile puse la dispozitie de obstea Manastirii Almaj-Putna. Pe tot parcursul taberei copiii vor fi supravegheati si indrumati de doi supraveghetori pusi la dispozitie de organizatori care vor asigura si respectarea programului de liniste. Transportul copiilor de la domiciliu la locul taberei si retur va fi asigurat de delegatul fiecarei parohii implicate in proiect, respectiv de preotul paroh al respectivei localitati. Activitatile desfasurate pe parcursul celor trei zile ale taberei vor fi monitorizate si coordonate de un delegat din partea organizatorilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 646

Id: 24023

Data: Aug 21, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).