Casa Corpului Didactic Timis, in parteneriat cu Inspectoratul Judetean de Politie si Inspectoratul Şcolar Judetean, a organizat in aceasta saptamana o serie de activitati cu scopul prevenirii violentei in randul elevilor din scoli. Toti cei implicati s-au intalnit astazi, 18 februarie, la Colegiul National de Arta Ion Vidu din capitala Banatului. La eveniment au participat si reprezentanti ai Arhiepiscopiei Timisoarei, informeaza TRINITAS TV. Biserica are un rol major in aceasta actiune avand in vedere ca tot mesajul nostru bisericesc este acela de buna intelegere, de fratietate, de iubire fata de semeni, de dragoste fata de oameni si in general de a ne cinsti si respecta unii pe altii. E necesar sa gasim cele mai eficiente mijloace de prevenire a violentei in scoala si totodata in familie, pentru ca de multe ori violenta provine din sanul familiei , a aratat parintele Zaharia Peres, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timisoarei. Au fost prezentate trei proiecte ce au ca obiectiv principal sensibilizarea elevilor asupra consecintelor negative ale violentei si constientizarea acestora cu privire la tipurile de violenta pe care le pot intalni in mediul scolar. Pentru directa implicare, postului TRINITAS TV, precum si editiei de Banat a cotidianului Lumina le-au fost acordate diplome de excelenta. Intalnirea s-a incheiat prin punerea in scena a trei piese de teatru ce au avut ca tematica prevenirea violentei in randul tinerilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 727
Id: 11880
Data: Feb 18, 2011
Imagine:
Comunitatea ortodoxa romana din Paris, grupata in jurul Catedralei mitropolitane 'Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail', face demersuri pentru ca statuia 'Rugaciune' a marelui sculptor Constantin Brancusi sa fie asezata in fata catedralei romanesti din capitala Frantei.Aflata in acest .....
Data: Feb 18, 2011
Aula Facultatii de Teologie Ortodoxa Andrei Şaguna , din Sibiu, a gazduit ieri, 17 februarie, conferinta cu tema Intelesuri ale martiriului crestin , sustinuta de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, informeaza TRINITAS TV. Intalnirea a fost organizata de ASCOR Sibiu si a reunit elevi seminaristi si .....
Data: Feb 18, 2011
Joi, 17 februarie, la Grand Hotel Sofianu din Ramnicu Valcea, in prezenta unei asistente numeroase, s-a desfasurat editia a XIV-a a Galei Premiilor Fundatiei Culturale Valcea 1 in domeniul culturii pentru anul 2010, informeaza arhiram.ro.In cadrul festivitatii, Presedintele Fundatiei Culturale .....
Data: Feb 18, 2011
Sala de conferinte a Complexului Spiritual-Cultural Sfantul Antim Ivireanul din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Ramnicului, a fost astazi, 18 februarie, gazda celei de-a V-a editii a Simpozionului national Traditii laice si religioase in invatamantul romanesc , informeaza .....
Data: Feb 18, 2011
Elevii clujeni sunt implicati in aceasta perioada in proiectul Intru lumina Ta vom vedea lumina . Ei vor confectiona martisoare si felicitari care vor fi vandute ulterior. Banii vor fi utilizati in scop caritabil. Alte activitati vor fi organizate de praznicul Bunei-Vestiri dar si in .....
Data: Feb 18, 2011
Joi, 17 februarie 2011, a avut loc la Clubul Copiilor Huedin, sub directa indrumare si organizare a directorului acestei institutii Dl. Prof. Gheorghe Sobec o manifestare in premiera pentru mediul cultural al orasului Huedin - Gala premiilor de excelenta - Sperantele Huedinului 2010. Au .....
Data: Feb 18, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).