La Centrul multifunctional de servicii sociale Sperante pentru varsta a III-a de la Parohia Pogorarea Sfantului Duh din Galati, s-a desfasurat astazi, in ajunul Praznicului Pogorarii Sfantului Duh, o ampla actiune social-filantropica, la care au participat 20 de elevi voluntari de la doua scoli renumite din oras: Colegiul National Mihail Kogalniceanu si Liceul Teoretic Emil Racovita , indrumati de doamnele profesoare de Religie, studenti teologi si cadre medicale voluntare, dupa cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.In cadrul activitații, cei 30 de asistați deplasabili au putut cunoaste viața și activitatea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, in contextul anului omagial dedicat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane acestora. S-a continuat cu un program artistic, ce a constat in recitare de poezie crestina, intonarea de cantece bisericesti precum si a altor cantece traditionale. Dupa incheierea programului artistic, s-a savarsit o slujba de pomenire pentru asistatii Centrului care in decursul timpului au trecut la Domnul. La final, s-au impartit coliva, colacei si vase traditionale asistatilor care au primit si carti de rugaciuni si iconite, apoi s-a servit masa de pranz. Elevii prezenti la activitate au primit Diplome de voluntari, revista eparhiala si iconite.Dupa incheierea activitatii de la sediul Centrului a urmat o vizita pastorala la asistatii nedeplasabili ai Centrului, in numar de 30. Acestia au primit pachete cu alimente de stricta necesitate, li s-au citit rugaciuni de sanatate, au fost unsi cu untdelemn sfintit la Taina Sfantului Maslu, li s-a oferit cate o carte de rugaciuni si s-a controlat tensiunea arteriala acolo unde au fost solicitari. Actiunea de astazi se doreste a fi o mangaiere adusa celor care se afla in neputinte pentru a nu se simti singuri, marginalizati si neajutorati intrucat in Casa Tatalui Ceresc – Biserica, cu totii ne aflam sub adumbrirea Duhului Sfant care pe toate le plineste.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 741
Id: 31954
Data: Jun 23, 2013
Imagine:

Data: Jun 23, 2013
Trecerea la cele veşnice a păstorului lor nu le-a stins râvna sătenilor de a avea un altar de jertfă în mijlocul satului, aşa că alături de noul părinte paroh, Mihai Cristian, au reuşit să ducă .....
Data: Jun 23, 2013
În cadrul slujbei, Înalt Preasfinţia Sa va adresa credincioşilor un cuvânt de învăţătură în care va face referire la semnificaţiile sărbătorii Rusaliilor. Sfânta Liturghie va fi urmată de Vecernia Rusaliilor, numită .....
Data: Jun 23, 2013
Sfintele moaşte au fost aduse de la parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi. După ce au fost depuse în biserică, un sobor de preoţi a săvârşit Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În continuare s-a .....
Data: Jun 23, 2013

Data: Jun 23, 2013
Ieri-seară, slujba Vecerniei a fost oficiată de pr, Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, alături de un sobor de 30 de preoţi. "Părintele protopop Valentin Tofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a .....
Data: Jun 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Manastire Neamt - 01 Imn - Clopote si recitativ din Sfant
Sfanta Manastire Neamt - 11 Imn - Axion grecesc Eh VIII (Iosif Moldoveanul)
Sfanta Manastire Neamt - 07 Imn - Axion, Eh. V (Iosif Moldoveanul)
Sfanta Manastire Neamt - 10 Imn - Axion grecesc, Eh VI (Iosif Moldoveanul)
Sfanta Manastire Neamt - 03 Imn - Axion Eh II (Iosif Moldoveanul)
Sfanta Manastire Neamt - 08 Imn - Axion, Eh VI (Iosif Moldoveanul)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).