La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Roman se va derula, între 27 mai-31 iunie 2011, perioada de înscriere pentru admiterea din acest an. Începând de pe 1 până pe 3 iunie 2011, vor fi susţinute de către absolvenţii de clasa a VIII-a probele de aptitudini, constând în vizita medicală, probe muzicale şi probe la Religie. "Pentru anul acesta, avem aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului două clase a câte 30 de elevi la secţia Teologie pastorală. Sperăm ca şi anul acesta să avem destui candidaţi care să creeze o concurenţă, pentru a avea posibilitatea de a-i alege pe cei mai buni elevi. În ultimul timp au fost îmbunătăţite condiţiile de cazare şi masă, încercând să realizăm şi încadrarea profesorilor la această instituţie", a declarat pr. Palade Sânică, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Roman. (C.C.)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 656
Id: 13937
Data: May 25, 2011
Imagine:
Credincioşii din comuna Poiana Stampei, dar şi din alte localităţi din judeţul Suceava, au participat duminica trecută la resfinţirea bisericii din localitatea Dornişoara. De dimineaţă, IPS Pimen a fost aşteptat în mijlocul satului de o caleaşcă, .....
Data: May 25, 2011
La sediul Protopopiatului Suceava 1, a avut loc ieri conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară, prezidată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Tema acestei întâlniri, dedicată Anului omagial al .....
Data: May 25, 2011
Credinciosii ortodocsi din orasul american Cleveland, statul Ohio se pot inchina astazi, 25 mai, Moastelor Sfantului Nectarie de Eghina, informeaza Radio TRINITAS.Cinstitele odoare sunt insotite peste Ocean de o delegatie a Arhiepiscopiei Bucurestilor, condusa de Preasfintitul Parinte .....
Data: May 26, 2011
Credinciosii ortodocsi romani, atat din tara, cat si din Diaspora, pot face donatii pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului si online. Patriarhia Romana, prin Biroul IT, a lansat site-ul de campanie www.construimcatedrala.ro - o interfata care pune la dispozitie mai multe modalitati .....
Data: May 26, 2011
La sediul Protoieriei Pitesti, slujitorii sfintelor altare de pe raza protoieriei au participat la conferinta pastoral misionara de primavara cu tema Taina Sfantului Botez . Intalnirea s-a desfasurat in prezenta chiriarhului locului, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic. In cadrul .....
Data: May 26, 2011
Inaltpreasfintitul Andrei, Mitropolitul Clujului s-a intalnit astazi, 25 mai, cu studentii Universitatii Tehnice din Cluj, informeaza Radio TRINITAS. Ierarhul le-a vorbi tinerilor care studiaza inginerie economica despre managementul intr-o institutie bisericeasca. Parintele Mitropolit Andrei .....
Data: May 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).