La Centrul eparhial Suceava va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Începând cu ora 9:00, la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, alături de părinţii consilieri de la Centrul eparhial, părinţi inspectori şi protopopi, va oficia un Te Deum. Slujba va avea loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a membrilor Adunării eparhiale. De la ora 10:00, în sala festivă a Centrului eparhial Suceava, se vor desfăşura lucrările Adunării eparhiale, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Pimen. „În cadrul Adunării vor fi prezentate dările de seamă ale sectoarelor Administrativ, Economic, Asistenţă socială, Cultural, Exarhat, Învăţământ religios şi ale Seminarului Teologic Liceal Ortodox «Sfântul Mitropolit Dosoftei» Suceava. Tot în cadrul acestei întruniri se va supune la vot valabilitatea Adunării eparhiale, care se va încheia prin cuvântul Înalt Preasfinţitului Pimen“, a declarat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (Nicoleta Olaru)
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 641
Id: 19558
Data: Jan 25, 2012
Imagine:
Un grup de elevi de la Şcoala "Ghiţă Mocanu" din Oneşti, alături de alţi copii din toată ţara, a participat, în perioada 9-15 ianuarie 2012, la Tabăra de iarnă "Floare de colţ" - Durău. Tabăra a fost organizată de Departamentul Tabere al .....
Data: Jan 25, 2012
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va inaugura astăzi la Sascut un nou centru de zi. Centrul, care va fi ocrotit de Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, se adresează copiilor de la Şcoala Generală Sascut. .....
Data: Jan 25, 2012
Vorbind despre personalitatea Părintelui Mitropolit Andrei, Preasfinţitul Vasile Someşanul a subliniat: “Înalt Preasfinţitul Andrei se remarcă printr-o neobosită activitate şi aş spune o capacitate cu totul deosebită în toate domeniile posibile de .....
Data: Jan 26, 2012
În anii precedenţi momentul la care ne referim a fost marcat prin simpozioane dedicate anului omagial în curs (al Sfinţilor capadocieni – 2010, al Botezului şi al Sfintei Cununii – 2011) şi în cadrul cărora s-au prezentat referate pe aceste .....
Data: Jan 26, 2012
Cadrele didactice şi elevii seminarişti ai acestui aşezământ de spiritualitate şi cultură teologică, atestat documentar încă din anul 1483, au pregătit pentru această zi un program special. La orele dimineţii va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii .....
Data: Jan 26, 2012
Conferinţa intitulată „Sinţii Trei Ierarhi şi lucrarea lor misionară în Biserică”, va fi susţinută de pr. asist. univ. dr. Adrian Covan. Evenimentul se va desfăşura în amfiteatrul A I / 2 al Universităţii de Vest din Timişoara, din Bvd-ul. Vasile .....
Data: Jan 26, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).