„Trei sunt lucrările deosebite ale acestei ape sfințite de Botezul Domnului. Agheasma Mare este sfințitoare, vindecătoare și eliberatoare de patimi egoiste și de duhuri rele”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în omilia rostită la sfințirea cea mare a apei.
Părintele Patriarh a explicat atât folosul sfințirii care „se oficiază numai în legătură cu sărbătoarea Botezului Domnului” cât și a Aghesmei Mari.
„Ea este sfințitoare de suflet, de trup, de locuințe, de gospodării, este vindecătoare de boli sufletești și trupești și alungă patimile și duhurile necurate”, a evidențiat Preafericirea Sa.
De aceea în timpul anului, a semnalat Patriarhul României, cei bolnavi și cei care nu se pot împărtăși iau Agheasmă Mare, iar când omul are tulburări, încercări în viață, folosește această apă sfințită.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh a mai explicat că Agheasma Mare se folosește la sfințirea multor obiecte care sunt necesare pentru cultul ortodox: Sf. Antimis, veșminte bisericești, clopote, etc.
În finalul omiliei rostite, Preafericirea Sa a arătat că prin această sfințire mare a apei, ne aducem aminte cu bucurie de Botezul Domnului în Iordan, fiindcă cel care S-a botezat în Iordan este prezent la sfințire.
„Când Mântuitorul a devenit om S-a întrupat din interiorul umanității și a sfințit mai întâi natura umană, apoi steaua minunată care s-a arătat magilor a sfințit toți aștrii, toate galaxiile, iar prin nașterea în peștera Betleemului, Hristos a sfințit pământul, iar astăzi, sfințește firea apelor”.
Vezi mai multe imagini de la sfințirea Aghesmei Mari în Galeria Foto.
Foto credit: Basilica.ro/ Mircea Florescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 252
Id: 68770
Data: Jan 6, 2020
Imagine:
În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului în Mitropolia Basarabiei, Episcopul Veniamin a recomandat o atenție deosebită asupra modului în care Dumnezeu ni se descoperă.
Episcopul Basarabiei de Sud a amintit că Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 5 ianuarie 2020, .....
Data: Jan 6, 2020
De sărbătoarea „Botezul Domnului”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat conceptul de înfiere vorbind despre legătura dintre Botezul nostru și Botezul Domnului.
Împreună cu Patriarhul României au slujit la Catedrala Patriarhală Episcopii vicari .....
Data: Jan 6, 2020
În ziua sărbătorii „Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, 7 ianuarie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și .....
Data: Jan 6, 2020
Conform unei tradiţii, apa pentru Agheasma Mare oficiată la Schitul Straja de Bobotează este adusă de salvamontişti de la şapte izvoare aflate pe muntele cu acelaşi nume.
Anul acesta nu a reprezentat o excepţie.
„Este o tradiţie pe care o păstrăm de 20 de ani. .....
Data: Jan 6, 2020
Preasfinţitul Părinte Iustin s-a rugat duminică, la Sfânta Liturghie, pentru victimele incendiilor din Australia. Ierarhul a îngenuncheat şi, împreună cu cei prezenţi în Catedrala din Baia Mare, a rostit rugăciuni pentru salvarea celor afectaţi de incendiile .....
Data: Jan 6, 2020
Preasfințitul Părinte Visarion a condus procesiunea clerului și credincioșilor spre Faleza Dunării din Tulcea, unde a oficiat luni Slujba Aghesmei celei Mari, informează site-ul .....
Data: Jan 6, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).