Alba: Elevii unui colegiu au participat la o discuție despre riscurile consumului de droguri

Elevii Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia au luat parte luni la o activitate de informare și prevenire impotriva consumului de droguri, in contextul activităților organizate cu prilejul programului săptămanii „Școala altfel”.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa mai multor cadre didactice ale colegiului și a reunit participarea școlarilor din clasele de liceu ale instituției de invățămant.

La manifestare au luat parte pr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog și Biroul de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Alba.

Reprezentanții Agenției și ai Inspectoratului de Poliţie au prezentat diferite aspecte privind „consumul de droguri in randul adolescenților, precum și consecințele ulterioare ale acestor deprinderi nesănătoase”.

Aceștia au incercat să ii determine pe tineri să nu se lase „atrași in astfel de capcane care promit popularitatea, ci chiar să intervină in sprijinul amicilor lor care au fost mai puțin vigilenți in fața pericolelor”.

La final, tinerii l-au ascultat pe pr. Oliviu Botoi care a reliefat rolul Bisericii in procesul vindecării de adicții, prin terapia pe care ne-o propune spiritualitatea creștină. Părintele consilier a subliniat faptul că „adevărata libertate nu poate fi dobandită atunci cand suntem stăpaniți de diferite dependențe, pentru că acestea ajung să ne dirijeze viața”.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 145

Id: 79874

Data: Dec 20, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).