La Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a aparut cartea Ancorati in Dumnezeu. Viata, arta si gandirea monahala in Sfantul Munte Athos de Constantine Cavarnos (CONSTANTAIN). Autorul este un reputat profesor american de origine elena, cu studii la Harvard, Sorbona precum si la universitatile din Athena, Cambridge si Oxford, care reuseste sa descrie Athosul, nu doar ca o adunare de vetre monahale, de interes istoric, ci si ca pe o cetate a Duhului. Insemnarile sale despre Manastirile de la Muntele Athos dateaza din anii 1952 – 1958, cand, prin trei calatorii intreprinse in Grecia, Cavarnos completeaza ravna pelerinului cu acribia cercetatorului. Descrierile fiecarei lavre dau informatiile obisnuite despre istoric, arhitectura si pictura, tezaur si biblioteci, numarul si randuiala vietuitorilor, dar abunda si cu detalii despre peisaj, forme de relief sau specificul vegetatiei. Savantul pelerin descrie nu doar Biserici monumentale, dar si schituri, paraclise, trapeze si chilii izolate. De asemenea, autorul nu uita sa aminteasca de monahii romani, care, desi aflati intr-o stare de mare saracie, data fiind situatia din tara de la vremea respectiva, ramaneau la fel de primitori, informeaza TRINITAS TV.Volumul Ancorati in Dumnezeu. Viata, arta si gandirea monahala in Sfantul Munte Athos poate fi achizitionat, la pretul de 14 lei si 40 de bani, de la magazinele de carte bisericeasca si de la pangarele Bisericilor si Manastirilor din Patriarhia Romana.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 531
Id: 5813
Data: Apr 20, 2010
Imagine:
Colaborarea intre asociatiile studentilor crestini ortodocsi din Romania si din Republica Moldova are rezultate concrete in ceea ce priveste organizarea comuna a unor actiuni. La initiativa A.S.C.O.R. Brasov si A.S.C.O.R. Chisinau, in perioada 9-11 aprilie 2010 s-a organizat un pelerinaj in .....
Data: Apr 20, 2010
Episcopia Caransebesului a organizat in perioada 11 - 18 aprilie mai multe activitati cultural-religioase, care au marcat cea de-a patra editie a 'Zilelor credintei si culturii in Caras-Severin'. Evenimentele s-au desfasurat in colaborare cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, a .....
Data: Apr 20, 2010
La Parohia Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti a avut loc ieri, 20 aprilie, Cercul pastoral nr. 1, in cadrul Protoieriei III Capitala. Tema cercului pastoral este Preotul si provocarile moderne . Parintele profesor David Pestroiu a sustinut lucrarea Raspunsul preotului in fata provocarile .....
Data: Apr 21, 2010
In contextul Anului omagial al Crezului Ortodox si al Autocefaliei romanesti, Arhiepiscopia Dunarii de Jos in colaborare cu Facultatea de Istorie, Filosofie si Teologie din Galati a organizat luni, 19 aprilie, dezbaterea cu tema Melchisedec Ştefanescu - 145 de ani de la intronizarea ca .....
Data: Apr 21, 2010
La sfarsitul saptamanii trecute, Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, a facut o vizita oficiala in Qatar, informeaza amen.gr, citat de 'Ziarul Lumina'. Evenimentul .....
Data: Apr 21, 2010
Universitatea din Johannesburg, impreuna cu Adunarea Interparlamentara Ortodoxa, a gazduit saptamana trecuta Conferinta internationala Extremism of Monotheistic Religions as Undermining Social Cohesion , in cadrul careia s-au accentuat cooperarea si dialogul intre reprezentantii religiilor .....
Data: Apr 21, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).