Anul trecut, in Romania s-au nascut cei mai puțini copii din ultimul secol. Statistici mai puțin cunoscute despre avort

O analiză recentă făcută pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică arată că anul trecut România a înregistrat cele mai puține nașteri din ultimul secol.

Analiza a realizat și o statistică a ratei natalității pe județe: Caraș-Severin, Gorj și Vâlcea sunt pe ultimele locuri. Sălaj, Suceava și Vaslui sunt județele cu cei mai mulți copii născuți anul trecut. Calculele au fost făcute în funcție de populația feminină de vârstă fertilă din fiecare județ.

În Caraș-Severin, doar 3% dintre femeile de vârstă fertilă au adus pe lume copii în 2020.

Chiar dacă județul Vaslui a fost anul trecut în topul județelor cu cea mai bună rată a natalității, el a înregistrat cel mai mare procent de scădere a acesteia: cu 25% mai puțini copii născuți în 2020 față de anul anterior. Scăderi importante au mai înregistrat Galațiul și Bacăul.

Familiile numeroase se găsesc mai mult în mediul rural, cei de la oraș preferând să aibă maximum doi copii.

Datele statistice mai arată că, din anii 2000 încoace, româncele au început să nască mai târziu. A scăzut rata natalității pentru segmentul de vârstă 20-24 ani și a crescut la femeile cu vârstă între 25-39 ani.

Aceasta ar putea avea legătură cu faptul că momentul conceperii copilului tinde să preceadă momentul căsătoriei și că după Revoluție a crescut de 10 ori rata nașterilor în afara căsătoriei.

Articolul face și o sinteză a politicilor demografice din România ultimului secol, menționând că rata natalității a scăzut dramatic odată cu legalizarea avortului de către regimul comunist și că măsurile de restricționare a avortului introduse în 1966 nu au crescut natalitatea decât pe termen scurt.

Statistici mai puțin cunoscute despre avort

Analiza Hotnews nu prezintă câteva date și informații mai puțin cunoscute și dezbătute în România:

  • A fost legalizat la finele anului 1956, ca politică publică de inspirație sovietică – prima legalizare a avortului în Europa a fost în Rusia anului 1920.
  • În 1965, anul anterior restricționării avortului în România, au fost 1.115.000 de copii avortați și 278.362 de copii născuți vii, țara noastră având cea mai mare rată a avorturilor înregistrată vreodată în lume: 252 la mia de femei.
  • Statistici oficiale arată că între 1966 și 1989 s-au făcut 7,5 milioane de avorturi, la fel de multe ca în deceniul „negru” 1957-1966, cel de după legalizarea fără restricții.
  • Rata avorturilor în România continuă să fie ridicată, iar statisticile oficiale prezintă doar vârful aisbergului, din moment ce nu includ: avorturile făcute la clinicile particulare din țară, avorturile medicamentoase, avorturile româncelor din diaspora.

Mai multe statistici se găsesc publicate într-unul din comunicatele Marșului pentru viață România și Republica Moldova.

Foto credit: Freepik.com

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 294

Id: 72691

Data: Feb 11, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).