Episcopul Macarie al Europei de Nord a lansat luni un apel pentru „deblocarea situaţiei dramatice” în care se află Camelia Smicală, doctorul român din Finlanda care de câţiva ani nu reuşeşte să fie din nou alături de copiii ei.
Preasfinţia Sa a liturghisit la hramul Parohiei româneşti „Sfinții Ierarhi Ansgar, Rimbert și Uni, Apostolii Nordului” din Roskilde, Danemarca, unde a readus în atenţie drama acestei mame.
Episcopia Europei de Nord cheamă românii din Stockholm la rugăciune pentru familia Smicală.https://t.co/5fpf01vICY pic.twitter.com/wzndEB1wGV
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) February 1, 2020
Cazul doamnei Camelia-Mihaela Smicală a fost foarte mediatizat, iar Episcopul Macarie a fost alături de familia afectată încă de la începutul ivirii acestei despărţiri dintre mamă şi copii.
„Ne rugăm în continuare Preamilostivului Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Sfinților să îi lumineze pe cei care trebuie și sunt obligați să ia hotărârile drepte și umane în acest caz dramatic”, a mai spus ierarhul.
Cei doi copii, Maria şi Mihai, se află în custodia Protecţiei Copilului din Finlanda.
Pentru a veni în ajutorul familiei greu încercate, Preasfințitul Părinte Macarie va oficia miercuri, 5 februarie, în Paraclisul Centrului Eparhial din Stockholm, Slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”.
La momentul de rugăciune va participa şi Camelia-Mihaela Smicală care va purta după slujbă un dialog cu cei prezenți.
Foto credit: Episcopia Europei de Nord
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 280
Id: 69091
Data: Feb 4, 2020
Imagine:
În contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, Editurile Patriarhiei Române au lansat o colecție de vieți de sfinți pentru copii.
Primul număr din Colecția intitulată „Chipuri ale sfințeniei” este dedicat Sfântului Antipa de la Calapodești.
.....Data: Feb 4, 2020
Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a sfinţit duminică biserica din cartierul braşovean Bartolomeu.
Piatra de temelie a fost aşezată în 23 februarie 1991, .....
Data: Feb 4, 2020
Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Poloniei, a sfinţit duminică clopotele catedralei Sfânta Sofia din Varşovia.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este celebrată anual în data de 4 februarie şi are ca scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală.
.....Data: Feb 4, 2020
Episcopia Caransebeșului organizează în perioada 31 ianuarie – 21 februarie 2020, înscrieri pentru comunitățile rurale și urbane din județul Caraș-Severin care doresc să găzduiască cele două tipuri de tabere educaționale pe care Eparhia le propune în acest an.
Este .....
Data: Feb 4, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).