Aprobat: Pe stema Capitalei va fi reprezentat Sfantul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Consiliul General al Municipiului București a hotărat miercuri ca pe stema Capitalei să fie pusă icoana Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Consilierii generali au aprobat inlocuirea și modificarea anexei 1 a Hotărarii nr. 76/1993 prin care reprezentarea Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir va fi inlocuită cu cea a Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Pe noua stemă, „intr-un scut roșu este infățișat Sfantul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor. Acesta este reprezentat in poziție pedestră, cu fața blandă, purtand barba care depășește puțin nivelul umerilor”, se arată in punctul 2 al hotărarii.

„Acesta este imbrăcat in haina monahală, avand capul acoperit – semn al cuvioșiei si smereniei. La brau poartă o curea iar puțin mai sus un engolpion sub forma de cruce dreaptă, ambele de culoare neagră”.

„In mana stangă este reprezentată in miniatură Catedrala patriarhală cu trei turnuri și pridvorul, după modelul autentic al catedralei, in care sunt adăpostite moaștele. Pentru că Sfantul este și păstor, dar și ocrotitor, in mana dreaptă este reprezentat cu un toiag in forma literei T. Incălțămintea este una sărăcăcioasă, zărindu-se puțin de sub veșmantul monahal”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a solicitat in anul 2022 ca Sfantul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, să fie reprezentat pe stema Capitalei.

Sfantul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit in secolele 12 – 14, intr-un sat mic din Bulgaria numit Basarabov sau Basarabi, așezat lană raul Lom.

In 2024 se implinesc 250 de ani de cand cinstitele sale moaște au fost aduse la București, fiind primite de Mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Romanești și așezate in Catedrala mitropolitană.

Sfantul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este serbat pe 27 octombrie, iar de anul acesta va fi cinstit și pe 13 iulie, data aducerii cinstitelor sale moaște la București.

Icoana Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Citește și: Sfinții Dimitrie: Unul păstor, altul guvernator, același nume in cer și pe pămant

Sursă foto: Primăria Municipiul București


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 159

Id: 80199

Data: Feb 2, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).