Aproximativ 165.000 de creștini vor merge în Israel pentru a celebra sărbătoarea Nașterii Domnului. La o distanţă de zece kilometri de Ierusalim se află biserica ridicată pe locul peșterii în care S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos.
Biserica „Naşterea Domnului” din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinătăţii.
Atât în ajunul cât și în zilele de Crăciun, pelerinii vor avea asigurat transportul gratuit de la Ierusalim spre Betleem, informează Jewishpress.com.
În anul 2012 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a înscris întregul ansamblu al Bisericii Naşterii Domnului din Bethleem în Patrimoniul cultural mondial, acesta fiind primul obiectiv palestinian înscris pe lista celor mai importante monumente din întreaga lume.
Biserica Nașterii Domnului
Construcția inițială care datează din perioada 326 – 339 a fost realizată la inițiativa Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Biserica actuală a fost construită de împăratul Justinian în 530.
În timpul cruciadelor, între 1165 și 1169, interiorul bisericii a fost redecorat în întregime.
Din 1852 Complexul Bisericii Nașterii din Betleem este administrat de romano-catolici şi de ortodocşi (Patriarhia de Ierusalim şi Biserica Apostolică Armeană).
Vezi și Baptisteriu vechi de 1500 ani descoperit la Betleem.
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord va comemora 30 de ani de la căderea comunismului printr-o serie de conferințe organizate la Stockholm și Göteborg în 20, respectiv 22 decembrie 2019.
Marcel Petrișor și Marius Vasileanu vor fi protagoniștii manifestărilor, .....
Data: Dec 13, 2019
La hramul Bisericii Sfântul Spiridon din Bârlad, Episcopul Ignatie a subliniat joi, pornind de la virtuţile sfântului ocrotitor, cât .....
Data: Dec 13, 2019
Renumitul protopsalt arhim. Nikodimos Kabarnos va susţine un concert de Crăciun duminică, 22 decembrie, de la ora 18:30, în sala Ateneului Român din capitală.
Nikodimos Kabarnos va fi însoţit la Bucureşti de trei muzicieni greci consacraţi: Ioannis Athanasiou, .....
Data: Dec 14, 2019
Fostul stareţ al Mănăstirii atonite Filoteu a fost înmormântat miercuri la mănăstirea „Sfântul Antonie” din Arizona. Peste 4000 de credincioși l-au însoțit pe ultimul drum pe ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul (va fi
Data: Dec 14, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).