În şedinţa anuală de lucru a Consiliului eparhial, respectiv, a Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, au fost evidenţiate proiectele educaționale şi culturale de impact, desfăşurate în anul 2021 la nivelul Eparhiei.
S-a precizat că aproximativ trei mii de copii au participat la două proiecte catehetice majore.
Este vorba despre proiectul catehetic Învierea lui Hristos – taina unității noastre, la care au participat 2.946 de copii din 205 parohii, precum şi despre Proiectul catehetic Nașterea Domnului – Darul lui Dumnezeu către oameni, implementat în 242 de parohii și având un număr de 3.236 de beneficiari.
Lucrările s-au desfăşurat joi, 10 februarie 2022, în Aula brâncovenească a Palatului arhiepiscopal, sub președinția Arhiepiscopului Ciprian.
Dintre activităţile de tineret organizate anul trecut în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au mai fost amintite:
- 4 excursii culturale, organizate la Brașov, Iași, Făgăraș, Sibiu și Valea Prahovei, pentru 181 de copii implicați în proiectele catehetice eparhiale și tineri cu deficiențe de auz;
- tabără în Munții Apuseni, pentru 21 de elevi de la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău și de la alte licee buzoiene și vrâncene;
- Concursul catehetic Maica Domnului, bucuria copiilor, care a reunit 35 de elevi din ciclul școlar gimnazial;
- Proiectul de catehizare Sfânta Liturghie – centrul vieții creștine, destinat tuturor categoriilor de vârstă.
Între activităţile culturale, au fost consemnate:
- Sfințirea și inaugurarea Muzeului Bisericesc Eparhial, după ce a trecut printr-un amplu proces de înnoire și înfrumusețare;
- Simpozionul cultural-comemorativ Episcopul Chesarie al Buzăului (1825-1846) – 175 de ani de la intrarea sa în veșnicie.
În cadrul ședințelor celor două foruri bisericești au fost susținute, analizate și aprobate rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administrației eparhiale și au fost înaintate obiectivele pentru anul 2022.
Suma totală destinată activităților cultural-educaționale și catehetice a fost de aproximativ 245.000 de lei.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Părintele Nicolae Crîngașu, Consilier patriarhal și coordonator al Sectorului Monumente și construcții bisericești, a explicat pentru Trinitas TV lucrările planificate pentru anul în curs la Catedrala Națională. Accesul principal în curtea ei se va face prin două porticuri: unul îi .....
Data: Feb 14, 2022
„Din păcate, o astfel de rugăciune nu te apropie de Dumnezeu, ci te înstrăinează, te izolează de Dumnezeu; este o rugăciune care te închide în propriul egoism”,
Data: Feb 14, 2022
În 15 februarie 2022 este sărbătorită pentru prima dată Ziua Naţională a Lecturii.
Şcolile îşi vor modifica programul, astfel încât profesorii şi elevii să citească astăzi la orele 11:00 şi 14:00, potrivit unei decizii a ministrului Educaţiei.
„Începând din .....
Data: Feb 15, 2022
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a primit recent vizita reprezentanților Glovo Moldova, care au donat hrană pentru bebelușii din cadrul Centrului Maternal „În .....
Data: Feb 15, 2022
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a slujit în Duminica Vameşului şi a Fariseului, prima duminică a Triodului, la Catedrala Mitropolitană .....
Data: Feb 15, 2022
Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat lucrarea „Frumusețea Liturgică .....
Data: Feb 15, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).