Activitățile liturgice din acest an dificil au fost îmbinate cu multe acțiuni de natură socială și filantropică în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, așa cum s-a întâmplat, de fapt, în toată Biserica Ortodoxă Română.
Cu ocazia aniversării a 6 ani de la întronizarea IPS Ioachim, eparhia transmite un bilanț general pentru această perioadă și oferă ceva mai multe detalii privind anul 2020.
Astfel, Arhiepiscopul Ioachim a inițiat și coordonat în acest an mai multe proiecte destinate copiilor din familii dezavantajate, precum: „Ajută-ți micul aproape în perioadă de criză”, „Copilul ca dar al lui Dumnezeu”, „Fii alături de aproapele tău, spune nu abandonului școlar”. Aceste proiecte au avut 2355 de beneficiari.
O altă serie de acțiuni filantropice sunt cele legate de oferirea de hrană caldă celor care nu au resurse materiale: 8608 persoane au fost incluse în programele „Prânzul pe roate”, „Masa Bucuriei”, „Masa pe roți”.
Arhiepiscopia a construit anul trecut 4 case în programul „O casă pentru bucuria familiei”. De ele se bucură familii fără posibilități materiale, un total de 28 de persoane.
O serie de campanii a fost dedicată exclusiv crizei provocate de pandemia Covid-19:
- „Sprijinirea persoanelor vulnerabile afectate de COVID-19” – a venit în sprijinul a 7187 de persoane în perioada stării de urgență
- „Donație pentru educație” – în cadrul căruia 1100 copii au primit kituri școlare și 420 de elevi au primit dispozitive electronice necesare procesului educativ online
- „Fii dar din darul lui Dumnezeu!” și „Fă Rai din ce ai!” – 1237 de persoane vulnerabile au primit, în urma colectelor, articole de îmbrăcăminte și kituri igienico-sanitare
- „Cei din Catedrale ajută spitale” – prin care au fost oferite 22 de dispozitive medicale secțiilor de ATI din cadrul a 8 spitale de pe cuprinsul eparhiei, venind în sprijinul a 837 de pacienți).
Elevii au fost susținuți în acest context și prin diverse școli și tabere de vară desfășurate online.

Eparhia a avut și numeroase acțiuni pro-viață prin care 143 de persoane în dificultate au beneficiat de consiliere psihologică și spirituală, 1354 de persoane au primit kituri igienico-sanitare și trusouri pentru nou născuți, 527 de persoane au primit suport financiar și material prin centrele de consiliere eparhiale.
Campania socială care a încheiat anul 2020 în Arhiepiscopia Romanului a fost „Vrei să fii bun de Crăciun?” de care au beneficiat 4237 de copii din medii defavorizate.
Poți consulta retrospectiva integrală pe site-ul oficial al Eparhiei.
Ajutorul Patriarhiei Române pe timp de pandemie a depășit 20 milioane lei.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 232
Id: 72357
Data: Jan 4, 2021
Imagine:
Episcopul Ignatie a făcut duminică o asemănare între glasul conştiinţei omului şi mesajul Sfântului Ioan Botezătorul, la care omul se poate .....
Data: Jan 4, 2021
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Arhiepiscopul Ciprian a vorbit despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, inclusiv despre hrana sa .....
Data: Jan 4, 2021
Data: Jan 4, 2021
Preotul Gheorghe Gotea a primit duminică cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului. Crucea Transilvană i-a fost acordată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă desfășurată în cei 45 de ani de preoție, dintre care .....
Data: Jan 4, 2021
Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Română din localitatea Apateu, în Ungaria. El a apreciat frumusețea bisericii parohiale și participarea românilor la slujbă, numind comuniunea credincioșilor „familie .....
Data: Jan 4, 2021
„Deși trecut în slujirea cerească, este prezent încontinuu în inimile noastre la fiecare jertfă euharistică celebrată în lăcaşul unde a slujit lui Dumnezeu mai bine de 20 de ani, iar această realitate se reliefează în fiecare colț, lucru şi obiect din biserica Parohiei în prealabil .....
Data: Jan 4, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).