Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei în colaborare cu Protopopiatul Rădăuți au organizat o colectă în urma căreia s-a reușit achiziționarea necesarului de cărămidă și s-au demarat lucrările de construire a celor trei case din localitatea Voievodeasa afectate de un incendiu în data de 12 mai 2021.
Prin bunăvoința credincioșilor, parohiile din Protopopiatul Rădăuți au strâns până în acest moment suma de 80.000 RON, bani care vor fi folosiți pentru procurarea materialelor necesare continuării lucrărilor de construire a caselor, informează Arhiepiscopia Sucevei.
Până în prezent au fost turnate temeliile și ridicate zidurile interioare și exterioare din cărămidă, urmând ca în perioada imediat următoare să fie cumpărate cheresteaua și tabla necesară pentru acoperiș, ușile și geamurile.
,,A ridica o casă nu înseamnă doar a ridica zidurile și a pune un acoperiș, ci presupune și finisajele interioare și exterioare, izolația cu polistiren, racordarea la rețeaua de energie electrică, apă și canalizare, precum și achiziționarea necesarului de mobilier. Ne bucurăm și le suntem profund recunoscători tuturor celor care au susținut și susțin această inițiativă. Proiectul nostru merge mai departe și avem nădejdea că împreună vom reuși, până la finalul lunii iulie, să oferim un nou cămin celor trei familii”, a declarat Protos. Iustin Tănase, Consilier al Sectorului Social Filantropic.
Persoanele care doresc să se alăture acestei inițiative o pot face prin donații directe în unul dintre conturile speciale pentru astfel de campanii ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:
RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Cu mențiunea: Donație pentru casele mistuite de foc
Pentru mai multe detalii despre acest demers caritabil poate fi contactat Diac. Andrei Mocanu, coordonatorul voluntarilor Sectorului Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, la numărul de telefon 0756 277 365.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 291
Id: 73920
Data: Jun 18, 2021
Imagine:
Părintele Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific şi membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române în Creta, a semnat un editorial pentru Agenţia de ştiri Basilica la împlinirea a cinci ani de la
Data: Jun 18, 2021
Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași a inițiat un proiect de voluntariat în parteneriat cu Școala Profesională Focuri din județul Iași. Copiii și profesorii au strâns alimente de bază și rechizite, pe care le-au donat copiilor de la Liceul Teoretic „Agapie .....
Data: Jun 18, 2021
Preasfințitul Părinte Sofronie a sfințit piatra de temelie a bisericii pe care Fundația Mihai Neșu o construiește în cadrul noului său centru de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii.
Biserica este prima clădire din viitorul Complex de .....
Data: Jun 18, 2021
Militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”, în parteneriat cu Asociația Militar Culturală „Sfântul Gheorghe” – Lugoj, au organizat miercuri o acţiune prin care au adus zâmbete şi veselie copiilor de la Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Nicolae” al .....
Data: Jun 18, 2021
Ierarhii și preoții din Arhiepiscopia Statelor Unite ale Americii și din eparhia Germaniei, Austriei și Luxemburgului au avut o întâlnire online
Data: Jun 18, 2021
Zilele Andrei Șaguna se desfășoară în județul Covasna în perioada 24 și 29 iunie. Manifestările includ prezentări, comunicări și colocvii .....
Data: Jun 18, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).