Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat sâmbătă, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Sighișoara, Sfânta Liturghie și slujba parastasului la un an de la trecerea în veșnicie a Arhimandritului Ghelasie Țepeș, starețul mănăstirii în perioada 1998-2020.
„În raport cu viaţa viitoare, viaţa aceasta de acum nu este decât viaţa puişorului din ou şi a pruncului din pântecele mamei sale. La capătul drumului pământesc, ne aşteaptă moartea care, de fapt, este preludiu al învierii şi «naștere» la viața cea nouă şi veşnică, precum o percepea Sfântul Ignatie Teoforul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
„Iată de ce este foarte important să evităm grijile mărunte şi să ne punem energia în slujba binelui, conştienţi de roadele ce vor veni. Prin lupta contra păcatului şi prin înfruntarea greutăţilor, ne vom înfrumuseţa viaţa, făcând din ea urcuş spre înviere şi pregătire pentru «zborul spre cer», după expresia Sfântului Paisie Aghioritul.”
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a fost înființată în 1997, din dorința credincioșilor și a Protopopului Ioan Boian. În 1998, părintele Ghelasie Țepeș și patru monahi de la Mănăstirea Lupșa s-au stabilit în acest așezământ monahal din vecinătatea vechii Cetăți medievale a Sighișoarei.
Mica obște a reușit să construiască de atunci o biserică, un paraclis, trapeză, chilii și o clădire în care funcționează biblioteca, eclesiarhia și pangarul.
Părintele Ghelasie Țepeș s-a născut în 27 mai 1962 la Măgheruș, comuna Nadeș, județul Mureș. A fost tuns în monahism în 1989 la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov.
După 22 de ani de stăreție la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Sighișoara, a plecat la Domnul în 15 noiembrie 2020. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Arhiepiscopul Alba Iuliei și Mitropolitul Clujului.
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 244
Id: 75349
Data: Nov 14, 2021
Imagine:
Prin Pilda samarineanului milostiv, „Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate că aproapele nu este neapărat cel de un neam cu noi, cel care este rudă cu noi, sau cel care este conațional, sau compatriot. Samarineanul milostiv poate fi orice om bun la suflet care ajută pe un .....
Data: Nov 14, 2021
În seara de 14 noiembrie este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Schițăm câteva semnificații și date despre acest post.
Istorie
Postul Nașterii Domnului a fost instituit în secolele IV-V, mai târziu decât Postul Sfintelor Paști. .....
Data: Nov 14, 2021
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a inaugurat sâmbătă biserica Parohiei Orbassano, din zona metropolitană Torino, în provincia .....
Data: Nov 14, 2021
„Omul Bucuriei de Sus” este titlul expoziţiei vernisate săptămâna trecută la Biblioteca Județeană din Cluj-Napoca (sediul central) în memoria Episcopului Vasile Flueraş, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa în veşnicie. Expoziţia este deschisă publicului până în data de 21 .....
Data: Nov 15, 2021
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2021 o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din Patriarhia Română.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii .....
Data: Nov 15, 2021
Optsprezece liceeni şi doisprezece studenţi vor primi burse din partea Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”. Şase dintre studenţi sunt înscrişi la medicină în Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi.
Cele 34 de burse pentru anul şcolar şi universitar 2021-2022 au fost oferite .....
Data: Nov 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).