Arhiepiscopul Irineu a binecuvantat construirea noii biserici de la Schitul Gabud

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei s-a aflat miercuri, 09 septembrie, la Schitul Găbud pentru a binecuvânta construirea noii biserici. Ierarhul a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie, chiar dacă lucrările sunt deja avansate.

IPS Irineu a apreciat demersul:

„O astfel de lucrare este plăcută lui Dumnezeu, bineștiind că bisericile sunt locuri de întâlnire cu Dumnezeirea, mărturii publice ale credinței și doxologii de bucurie ale celor ce se mântuiesc. Fie ca Hristos-Domnul să dea lucrătorilor înțelepciune spre zidire și putere spre săvârșire”.

Piatra de temelie a noii biserici. ©Arhiepiscopia Alba Iuliei

Schitul de la Găbud este situat în extremitatea nord-estică a județului Alba, la o altitudine de 504 m, aflându-se în proximitatea granițelor cu județele Cluj și Mureș.

Așezământul monahal a fost înființat în anul 2007, cu rol administrativ-gospodăresc, având statut de metoc al Mănăstirii Oașa.

În ceea ce privește stilul arhitectonic, clădirea din incinta vetrei monahale prezintă un proiect contemporan care interpretează elemente tehnice ale limbajului arhitectural brâncovenesc, în interiorul căreia se regăsesc chiliile, atelierul de pictură și trapeza, precizează Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).