Arhiepiscopul Varsanufie a participat sambătă la manifestările culturale organizate la Ramnicu-Valcea de Ziua Imnului Naţional.
In cuvantul rostit la eveniment, Arhiepiscopul Ramnicului a vorbit despre valoarea imnului naţional şi a prezentat un scurt istoric al acestuia.
„Imnul de Stat al Romaniei, Deșteaptă-te romane!, străbate conștiința poporului roman prin profundele sale conotații simbolice și patriotice care evocă apartenența la același neam și tezaurul valorilor spirituale și culturale, incat a devenit o emblemă a idealului de libertate, atat in contextul puternicului avant de eliberare națională din secolul al XIX-lea, cat și in momentul redobandirii libertății după Revoluția din anul 1989. De aceea, Ziua Imnului de Stat al Romaniei este un prilej binecuvantat de a exprima recunoștința noastră inaintea Preamilostivului Dumnezeu pentru marele dar al libertății și unității naționale”.
„Solemnitatea intonării poeziei revoluționarului roman de la 1848, Andrei Mureșanu, care s-a bucurat, prin contribuția remarcabilă a folcloristului, cantărețului bisericesc și dascălului de psaltichie Anton Pann, de o armonioasă linie melodică, a starnit, prin tonul său ferm, un ecou puternic in inimile locuitorilor municipiului Ramnicu-Valcea pătrunși de credința vie că libertatea aparține fiilor neamului. Suntem, așadar, mandri de faptul că din strana Bisericii Buna Vestire din Ramnic, dascălul de psaltichie Anton Pann, participand la ceremonia de sfințire a stindardelor libertății naţionale, organizată la Biserica Toți Sfinții, a intonat Imnul Deșteaptă-te romane! pentru intaia oară in orașul de sub poalele Capelei, la 29 iunie 1848”.
„Mesajul mobilizator al primului vers, care a conferit și titlul imnului, Deșteaptă-te romane!, alătură actului permanentizat in istorie, al deșteptării din acel somn de moarte, al afirmării identității și demnității poporului roman, adesea intristat și indoliat de-a lungul multor secole, un moment de răscruce țașnit cu putere� din străfundurile conştiinţei unităţii neamului. Acum ori niciodată se dorea a fi, prin cuvant și faptă, o permanentă stare de veghe, spre propășirea națională, spirituală și culturală”.
„Or, toate acestea nu puteau fi așezate in conștiința poporului roman decat prin sentimente de solidaritate și ajutorare frățească ce nutreau speranță și pace prin indemnul spre libertate și unitate, risipeau frica de moarte și intăreau nădejdea in Invierea de Obște, prin misiunea preoților cu crucea-n frunte, mitropoliți, ierarhi, preoți și monahi, care au apărat unitatea de credință și de neam”, a subliniat Inaltpreasfinţia Sa.
După parada festivă pe traseul Primăria Municipiului – Biserica „Toţi Sfinţii” – Casa Memorială Anton Pann – Parcul Zăvoi, IPS Varsanufie a oficiat o slujbă de Te Deum.
Cantecul „Deşteaptă-te, romane!” a fost intonat pentru prima dată in urmă cu 175 de ani pe locul actualului Parc Zăvoi din Ramnicu-Valcea.
Foto credit: Arhiepiscopia Ramnicului
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 167
Id: 78763
Data: Aug 2, 2023
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost comemorat duminică la casa memorială din Tocileni, localitatea sa natală. Zeci de oameni din tot județul ..... Data: Aug 2, 2023 |
Mitropolitul Ortodox Roman al celor două Americi a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Catedrala „Sf. Imp. Constantin și Elena” din Chicago, impreună ..... Data: Aug 2, 2023 |
Părintele Rafail Lukacs, convertit la greco-catolicism, slujește intr-o mică parohie din Sovata, județul Mureș. Descendent al unor romani din Ungaria, el a ..... Data: Aug 2, 2023 |
„Dacă avem bucurie in inima noastră, iar bucuria generează liniște, putem simţi toate binecuvantările lui Dumnezeu: sănătatea ..... Data: Aug 3, 2023 |
Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este „Sub milostivirea ta”, imn aparținand Sfintei Liturghii din secolul 3, fiind scris in ..... Data: Aug 3, 2023 |
Protopopiatul Huedin a organizat marți la sediul instituției a doua campanie de donare de sange din acest an, in colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină ..... Data: Aug 3, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).