Arhimandritul Mina Dobzeu a trecut la viața veșnică in data de 7 iunie 2018 in chilia sa de la mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.
Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu s-a născut in anul 1921, in data de 05 noiembrie, in satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna, pe teritoriul actual al Republicii Moldova.
La varsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hancu. In anul 1938, a mers la Mănăstirea Căldărușani de langă Bucureşti, unde a invăţat sculptura bisericească. In timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost pe front, la Timișoara şi in Ungaria, devenind astfel veteran de război al Armatei Romane.
In anul 1946 a fost tuns in monahism la Schitul Brădicești, aflat atunci in Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon in anul 1948 şi ieromonah in anul 1955. A slujit apoi la Mănăstirea Nicula, şi in Parohia Jimbor din judeţul Cluj, vreme de 5 ani.
Pentru protestele sale impotriva scoaterii invățămantului religios din școală a fost arestat timp de 11 luni in 1948-49. Zece ani mai tarziu, cand a fost dat decretul 410 care prevedea desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal, Părintele Mina Dobzeu a protestat impotriva acest act. Pentru asta a fost exmatriculat din anul 2 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, a fost exclus din monahism și condamnat la inchisoare.
A fost deţinut la Galați, Jilava, Gherla și in colonia de muncă din Delta Dunării, in perioada 1959-1964.
Astfel, in data de 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat in credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”.
In 1964 a fost eliberat, apoi a slujit la Mănăstirea „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Huși al cărei stareț a fost intre 1978-1988. După reinființarea Episcopiei Hușilor (in 1996), intre anii 1996-2002, a indeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.
Despre Rugăciunea inimii
Intr-un dialog cu Ieromonahul Cleopa Paraschiv, Arhimandritul Mina recomanda ca „Rugăciunea inimii” să fie săvarșită zilnic, de fiecare in parte.
„Recomand să se facă acest exercițiu al Rugăciunii lui Iisus�timp de 15 minute zilnic, intr-o cameră, in singurătate, stand in genunchi, nu cu fața la pămant, cu mainile adunate la piept. Astfel, spunem această rugăciune concentrandu-ne la cuvintele ei și ne coboram cu mintea in inimă. Mintea trebuie să zică cu ințelegere, inima cu afecțiune, iar voința, insușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii in ființa noastră, in care implinim și asemănarea cu Dumnezeu”.
Pentru că mintea nu este obișnuită, practicarea zilnică a rugăciunii ajută omul să deprindă obiceiul de a se ruga atat cu mintea cat și cu inima.
„Mintea nu este obișnuită să facă acest lucru. Dar dacă practicăm acest exercițiu zilnic, ne vom obișnui s-o zicem. Tot așa și inima nu-i obișnuită, dar, bătand la ușa inimii, mereu, cu cuvintele rugăciunii, ea se va deschide”.
De-a lungul timpului, Părintele Mina Dobzeu a scris 12 cărţi despre credința creștină și rugăciunea inimii, motiv pentru care Patriarhul Daniel�l-a numit „dascăl al rugăciunii”.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 97
Id: 81185
Data: Jun 8, 2024
Imagine:
Părintele Demetrios Constantelos, profesor american de origine greacă, scrie, in cartea „Filantropia bizantină și asistența socială” ..... Data: Jun 8, 2024 |
Masteranzii de la Facultatea de Teologie din Iași, specializarea Misiune și slujire pastorală, organizează in decursul lunii iunie o campanie de strangere de ..... Data: Jun 8, 2024 |
Filantropia are dublu sens. Dacă ajuți pe semeni, te ajuți pe tine devenind mai bun. Săptămana care se incheie ne-a adus in față mai multe fapte ..... Data: Jun 8, 2024 |
La 400 de ani de la nașterea Sfantului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, Arhiepiscopia Iașilor va reedita și tipări una dintre cele mai cunoscute ..... Data: Jun 8, 2024 |
Schimonahia Siluana Vlad a trecut la viața veșnică in data de 8 iunie 2021. Necazul este loc de intalnire cu Dumnezeu, le spunea maica celor care treceau prin ..... Data: Jun 9, 2024 |
..... Data: Jun 9, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).