Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scararul) (Marcu 9, 17-32)În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apuca, îl arunca la pamânt si face spume la gura si scrâsneste din dinti si întepeneste. Şi am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, raspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, pâna când voi fi cu voi? Pâna când va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, vazându-L pe Iisus, îndata l-a zguduit pe copil, iar acesta, cazând la pamânt, se tavalea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatal copilului: Câta vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat si în foc si în apa ca sa-l piarda. Dar, daca poti sa faci ceva, ajuta-ne, fiindu-Ţi mila de noi. Iar Iisus i-a zis: Daca poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede. Şi îndata, strigând, tatal copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! Iar Iisus, vazând ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut si surd, Eu îti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri în el! Şi, racnind si zguduindu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, încât multi ziceau ca a murit. Dar Iisus, apucându-l de mâna, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. Dupa ce a intrat Iisus în casa, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate iesi, decât numai cu rugaciune si cu post. Şi, iesind ei de acolo, strabateau Galileea, dar El nu voia sa stie cineva. Caci învata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor si-L vor omorî, iar dupa ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însa nu întelegeau cuvântul si se temeau sa-L întrebe.Popas în urcusul duhovnicesc al Postului Mare, al Pastilor sau Paresimilor, Duminica a 4-a, numita si a Sfântului Ioan Scararul, ne ofera binecuvântate merinde spre întarire, pentru a ne calauzi pasii mai departe si a ne lumina mintea spre cele ce se cuvin a împlini în saptamânile ce urmeaza.În aceasta duminica am auzit la Sfânta Liturghie istorisirea unei minuni savârsite de Mântuitorul: vindecarea unui tânar posedat de demon, un om asadar a carui vointa era tinuta sa se manifeste normal, adica era surd la cele care i se transmiteau ca fiind bune si mut la cele care trebuia el sa le marturiseasca ca pornind din rarunchii sufletului sau drept adevarate.Un scurt dialog între parintele celui posedat si Mântuitorul ne atrage atentia asupra unor aspecte esentiale. Tatal îndurerat îl adusese la Apostoli. Acelasi tata cade în genunchi la Mântuitorul, cu mai multa nadejde, zicând: „de poti face ceva“, adica stia ca poate ceva, însa nu stia pâna unde merge aceasta putere. Şi cere „ajuta-ne, fiindu-ti mila de noi“.Şi Mântuitorul are multa mila, însa îl încredinteaza pe el si pe noi cei de azi: „De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede“. La acestea, tatal cu lacrimi a strigat: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele“ (Marcu 9, 24). Cu alte cuvinte, întareste-ma, Doamne, ca sunt neputincios, dar cred atât cât sa ma ridic din neputinta, din disperare, din slabiciune. Iar la nedumerirea Apostolilor pentru ce ei n-au putut sa-l izgoneasca pe demon, ei primesc raspunsul ca „acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decât numai cu rugaciune si cu post (Marcu 9, 29).Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 583

Id: 39271

Data: Mar 28, 2014

Imagine: