Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va găzdui în perioada 19 octombrie – 24 noiembrie 2019 o expoziţie dedicată artei bizantine.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 18:00, la Palatul Magna Curia.
Expoziția intitulată „Patrimoniu contemporan, imaterial, universal” va cuprinde lucrări realizate în tehnica mozaicului, icoane pe panou de lemn, icoane pe sticlă, picturi după manuscrise bizantine, fotografii etc.
„Titlul expoziției exprimă duhul artistic bizantin prin evocarea unei dimensiuni trihotomice, specifică lumii constantinopolitane. Un patrimoniu imaterial este totodată universal, dar mai ales contemporan, reprezentând, astfel, o necesitate și un reper pentru exigențele duhovnicești ale vremii noastre”, a declarat Sorin Albu, lector universitar la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.
Potrivit organizatorilor, exponatele „vor prilejui o incursiune în fascinantul univers al artei bizantine sub diversele ei manifestări”.
În încheierea vernisajului membrii grupului „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca vor susţine în Sala Șemineului un concert de muzică bizantină.
Concertul va cuprinde atât cântări din cadrul slujbelor, cât și piese din folclorul bizantin, cu precădere interpretările cântărilor de la curtea imperială, „pentru a introduce publicul într-o atmosferă inedită, temeluită pe deschiderea spre orizonturile lumii bizantine”, a spus Sorin Albu.
Vernisajul de sâmbătă face parte dintr-un eveniment mai amplu intitulat „Zilele icoanei” în care este inclusă şi Sfânta Liturghie oficiată duminică la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Deva.
Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”.
Zilele icoanei sunt organizate de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Episcopia Devei și Hunedoarei, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia.
Foto credit: Vanni Archive / Getty Images
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 381
Id: 68183
Data: Oct 16, 2019
Imagine:
Academia Română a inițiat o serie de dezbateri privind tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) și inteligența artificială (IA), punând accent pe efectul acestora asupra societății în ansamblul ei, cât și pe rolul roboticii în dezvoltarea societății românești.
.....Data: Oct 16, 2019
Părintele Arhimandrit Serafim Măciucă, cel care a descoperit Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, a trecut miercuri la cele veșnice, la vârsta de 95 de ani, informează
Data: Oct 16, 2019
Episcopul Ignatie al Hușilor le va vorbi în prima zi din noiembrie preoților și preoteselor din Arhiepiscopia Chișinăului.
Invitat să participe la Conferința anuală a preoților și preoteselor din cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului, ierarhul va susține conferința .....
Data: Oct 16, 2019
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord va sluji sâmbătă la Kufstein, în cinstea Sfinților Mărturisitori Ardeleni care au suferit în fortăreața orașului austriac folosită în vremurile Habsburgilor ca închisoare pentru cei mai de temut opozanți .....
Data: Oct 16, 2019
O porțiune de pe promenada Senei a fost denumită după Regina Maria a României. Marți a avut loc inaugurarea oficială, eveniment la care au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei .....
Data: Oct 16, 2019
Noul sediu administrativ din orașul Otopeni al Protopopiatului Ilfov Nord a fost sfințit marți de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează
Data: Oct 16, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).