Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din toată țara s-au reunit și pe acest final de an în tradiționala tabără de iarnă de la Mănăstirea Putna.
Tabăra din această iarnă este una specială pentru că organizația aniversează împlinirea a 30 de ani de activitate.
Tabăra de iarnă de la Mănăstirea Putna, organizată de ASCOR Suceava a fost deschisă duminică, 29 decembrie 2019.
Este deja o tradiție pentru ascoriști să petreacă intrarea în noul an prin rugăciune aproape de mormântul Sfântului Ștefan în rugăciune alături de monahi.
Membrii filialelor ASCOR au participat luni dimineață la Sfânta Liturghie, apoi au făcut un tur al mănăstirii și muzeului de la Putna. Pe seară a avut loc „Retragerea cu torțe” la care a fost reprezentat pe Dealul Crucii numărul 30 în contextul aniversării a 30 de ani de ASCOR.
În 2018, tinerii din ASCOR au fost cei care au dat startul manifestărilor de Centenar. Ei au scris cu torțe pe Dealul Crucii de la Putna numărul 100.
Din programul taberei mai fac parte concerte de colinde, o expoziție foto, conferințele susținute de scriitorul Adrian Alui Gheorghe și de Protos. Dosoftei Dijmărescu, dar și vizite la Chilia Sf. Daniil Sihastrul sau la Sihăstria Putnei.
Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România a fost fondată pe 14 iunie 1990 la București cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la inițiativa unor studenți și doctoranzi de la diferite facultăți.
ASCOR are un caracter național, cu filiale în toate centrele universitare din țară: Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Baia-Mare, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Constanța, Tulcea etc.
ASCOR desfășoară diverse activități spirituale, culturale, dar și social-filantropice. Un proiect de anvergură de menționat din acest an a fost realizat de ascoriștii ieșeni. Ei au reușit în timp de patru luni să ridice o casă pentru o familie din Glodenii Gândului aflată într-o situație delicată.
Pentru ultimele informații despre evenimentele religioase, urmărește-ne pe Twiter. @AgentiaBasilica!
Foto credit: Mănăstirea Putna
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 289
Id: 68709
Data: Dec 30, 2019
Imagine:
„Cea mai mare responsabilitate este să creștem copiii cu multă atenție pentru ca ei să se dezvolte armonios, să aibă ca reper educația primită pentru ca și ei să devină la rândul lor părinți buni și credincioși”, a subliniat Preasfințitul Părinte Veniamin în Duminica după Nașterea .....
Data: Dec 30, 2019
Părintele Visarion Alexa va începe anul 2020 în comunitatea românească din Capitala Franței, în urma invitației adresate de Pr. Paroh Răzvan Ionescu.
Parohia românească își desfășoară activitatea în cripta „Saint Francisc” a Bisericii „Saint Sulpice” .....
Data: Dec 30, 2019
Guvernul bulgar a alocat peste 1 milion de dolari pentru Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, informează brn.bg.
Suma de 1.317.000 de dolari este destinată .....
Data: Dec 30, 2019
Preasfințitul Părinte Ignatie a petrecut ultima duminică din an în satul natal Bilbor din județul Harghita.
Episcopul Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie urmată de Taina Sfântului Botez pentru trei prunci în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bilbor,
Data: Dec 30, 2019
Călin, elev la Liceul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi pentru a putea lupta cu boala grea ce-i poate fi fatală.
Tânărul în vârstă de 18 ani a fost diagnosticat cu cancer de colon avansat cu metastaze, .....
Data: Dec 30, 2019
Conform rânduielii stabilite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române marți noaptea va fi oficiată în majoritatea bisericilor din România slujba .....
Data: Dec 30, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).