Enoriaşii din parohia Pietriş - Dolheşti vor putea, din toamna acestui an, să organizeze parastasele pentru cei adormiţi în aşezământul social-cultural, aflat în construcţie. Tot aici se vor derula catehezele pentru copii, urmând ca la etajul clădirii să funcţioneze locuinţa pentru preotul paroh. Toate aceste lucrări au fost iniţiate de părintele paroh Marian Nimerincu, care a fost ajutat financiar de apopiaţii parohiei şi de enoriaşi. Aşezământul social-cultural este alcătuit dintr-o sală mare, pentru aproape 100 de persoane, şi bucătărie. Până în prezent s-au ridicat stâlpii de rezistenţă şi s-au turnat centurile. „Niciodată nu mi-am propus să construiesc ziduri înainte de a zidi sufletele oamenilor. După o muncă de şase ani, se văd rezultatele. Începutul acestei clădiri este rezultatul muncii pe care am încercat să o zidesc în sufletele oamenilor. Era nevoie de acest centru social pentru a ne putea desfăşura activitatea din punct de vedere misionar. Această clădire nu va fi folosită doar pentru agapele frăţeşti, ci şi pentru catehezele cu tinerii şi copii. Dorim accesarea unor fonduri pentru a putea să implementăm programe cu tinerii. Intenţionăm ca măcar o dată pe săptămână să oferim o masă persoanelor sărace, întrucât în parohia noastră sunt foarte multe familii nevoiaşe. În perioada marilor sărbători de peste an, oamenii nevoiaşi din Pietriş primesc pachete cu alimente de la cei care sprijină acţiunile noastre social-filantropice“, a amintit pr. paroh Marian Nimerincu.
„Biserica noastră este mică, însă este plină la sfintele slujbe“
Parohia Pietriş a fost înfiinţată în anul 2006, după ce Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotonit preot pe părintele Marian Nimerincu. Parohia Pietriş este misionară, fiind situată la graniţa cu judeţul Vaslui, la 34 de kilometri de oraşul Huşi. „Această parte a Moldovei este afectată de sărăcie, satul fiind departe de oraşul Iaşi. Oamenii o duc greu din punct de vedere financiar“, a spus pr. paroh Marian Nimerincu. Din anul 2006 au fost realizate mai multe lucrări la biserica parohială, s-a ridicat gardul pentru biserică şi cimitir. În perioada următoare vor fi demarate lucrări la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Pietriş, ridicată în anul 1952. „Biserica noastră este mică, însă este plină la sfintele slujbe. Sfântul lăcaş necesită reparaţii, întrucât nu a fost construită foarte bine din punct de vedere structural. Lângă aşezământul social-cultural va fi ridicată biserica nouă. Având în vedere că suplinesc filia Rotăria - Ciorteşti, sfintele slujbe se oficiază o dată la două săptămâni“, a afirmat pr. paroh Marian Nimerincu.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 608
Id: 22621
Data: Jun 14, 2012
Imagine:
În parohia „Sfântul Gheorghe“ din Piatra Neamţ au început, în urmă cu trei ani şi jumătate, construirea unei clădiri cu mai multe funcţionalităţi. Construcţia va cuprinde o casă de prăznuire, o cantină socială pentru nevoiaşii din .....
Data: Jun 14, 2012
În perioada iulie-august 2012, la Centrul de Tineret „Vestitorii Bucuriei“ din staţiunea Bălţăteşti, judeţul Neamţ, va fi organizată tabăra de limba engleză cu profesori din Marea Britanie. Tabăra va avea loc cu binecuvântarea Înalt .....
Data: Jun 14, 2012
Parohia Başeu - Hudeşti, Protopopiatul Darabani, va organiza duminică, 17 iunie, un eveniment cultural dedicat copiilor. Grupul de cateheză din parohia Hudeşti şi elevii clasei a IV-a ai Şcolii Hudeşti vor susţine un recital de poezii, sub genericul „Lăsaţi copiii .....
Data: Jun 14, 2012
Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Veniamin Costachi“ de la Neamţ, situat în imediata apropiere a Mănăstirii Neamţ, comuna Vânători - Neamţ, va organiza în perioada 16-17 iulie 2012 a doua sesiune de înscrieri pentru concursul de .....
Data: Jun 14, 2012
Academia Teologica Andreiana din Sibiu a gazduit pe 14 iunie 2012 Simpozionul 'Provocari si cerinte actuale in Teologia Ortodoxa'. Evenimentul a marcat intalnirea doctoranzilor sibieni si a fost deschis printr-o slujba de Te Deum la care a participat si Mitropolitul Ardealului, .....
Data: Jun 14, 2012
Lucrarile la radierul casetat al Catedralei Mantuirii Neamului au fost finalizate. De asemenea, au continuat lucrarile la subsolul 3, cu armarea si turnarea stalpilor de sustinere. De luni incepem sa cofram placile si grinzile la subsolul 3, iar in continuare se lucreaza la verticalele subsol .....
Data: Jun 14, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
03 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Dumnezeu este Domnul
08 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Troparele
11 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Clopotele
05 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Catavasia
01 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Clopotele
02 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Binecuvintarea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).