Grija pe care preotul o manifesta in parohie fata de toti fiii sai duhovnicesti primeste valente cu totul aparte atunci cand vine vorba de copii. Este motivul pentru care familia parintelui Pavel Ioan, alaturi de inimosi colaboratori din localitatea Sintea Mare si-au exprimat dorinta ca o finalitate vizibila a unor activitati de formare profesionala si consiliere sa se constituie intr-un asezamant social. Centrul Sfantul Stelian din parohia Sintea Mare, protopopiatul Arad, a fost dat in folosinta dupa slujba de sfintire care a avut loc la 24 iunie a anului trecut, dupa cum ne informeaza Pr. Mircea Bupte. Acest asezamant, pus sub acoperamantul Sfantului Stelian, Ocrotitorul copiilor, a aparut pe harta obiectivelor sociale in urma realizarii Proiectului 3 C. Comunitate – Comuniune – Competenta, printr-un parteneriat intre Arhiepiscopia Aradului, Fundatia Renincoor Open Hand Arad, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad si cu acordul Inspectoratului Şcolar al Judetului Arad. Intreaga lucrare a fost dusa la indeplinire prin contributia financiara si materiala a Fundatiei ALCOA – SUA, a Arhiepiscopiei Aradului, a Fundatiei Renincoor Open Hand Arad, a Şcolii Generale, Primariei si Parohiei din Sintea Mare.In noul obiectiv al comunitatii locale, elevii si tinerii din parohie au posibilitatea sa-si petreaca o parte a timpului liber intr-o atmosfera decenta, prin prezenta preotului paroh, a cadrelor didactice, a personalului specializat din Primarie si a voluntarilor, urmarindu-se si rezolvarea altor probleme de natura sociala cu care se confrunta tinerii - reducerea comportamentelor lor disfunctionale (comportament agresiv, tendinte de marginalizare si excluziune sociala, comportament deviant, risc social ridicat). De asemenea, in momentul de fata un numar de aproximativ 20 copii si familiile lor beneficiaza de sprijin material prin Programul Masa Bucuriei si prin generozitatea unor credinciosi, fii ai satului, care si in acest fel isi sprijina semenii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 674
Id: 10392
Data: Nov 25, 2010
Imagine:
In ziua praznuirii Sfantului Mare Mucenic Mercurie si a Sfintei Mucenite Ecaterina, astazi, 25 noiembrie, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, in Catedrala Arhiepiscopala Sfantul Nicolae din Rm. Valcea, a fost savarsita Sfanta Liturghie de catre .....
Data: Nov 25, 2010
Sute de credinciosi si studenti teologi au participat astazi, 25 noiembrie, la hramul Paraclisului Facultatii de Teologie din Bucuresti. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.In .....
Data: Nov 25, 2010
La Parohia Harsu din Craiova, incepand cu ora 17:00, are loc astazi, 25 noiembrie, a doua editie a serilor duhovnicesti, organizate cu prilejul Postului Nasterii Domnului, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Oltenia. Ca invitat special va participa parintele prof. univ. dr. Constantin .....
Data: Nov 25, 2010
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania (ASCOR), filiala Sibiu, impreuna cu Asociatia Pro Basarabia si Bucovina, filiala Sibiu, si Universitatea 'Lucian Blaga' din oras, organizeaza astazi un amplu eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie, informeaza Ziarul Lumina , Editia de .....
Data: Nov 25, 2010
Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului organizeaza maine, 26 noiembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Andrei Şaguna' din Sibiu, un seminar cu tema 'Crestinismul timpului liber', dedicat elevilor de liceu si profesorilor de religie, informeaza Ziarul Lumina , Editia de .....
Data: Nov 25, 2010
Centrul Cultural-Pastoral 'Sfantul Daniil Sihastrul' - Durau gazduieste de ieri Sinaxa cu staretii si staretele din Mitropolia Moldovei si Bucovinei. In aceasta dimineata va fi savarsita Sfanta Liturghie de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina , Editia de .....
Data: Nov 25, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).