Asociația Filantropia Ortodoxa Sibiu se implica in combaterea fenomenului de tip bullying din scoli

Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), în calitate de partener și colaborator al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu și al Inspectoratului Județean Școlar Sibiu, s-a implicat și în acest an în proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar. 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, „scopul inițiativei este acela de a contribui la  „crearea în școală a unui mediu sigur și pozitiv, prin implicarea factorilor cheie în asigurarea unui climat educațional de calitate – elevi, părinți, consilieri școlari, diriginți, directori ai unităților de învățământ, personal cu atribuții de pază a unităților școlare pe de o parte, iar pe de altă parte, polițiști, specialiști din domenii care interacționează cu copilul și reprezentanți ai autorității publice locale”.

AFOS a dat curs invitației Biroului Siguranță Școlară Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, în implementarea unui concurs adresat elevilor din școlile gimnaziale de pe raza județului și a unor lecții de educație non-formală.

În cadrul proiectului, AFOS a susținut activități la Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială nr. 23 Sibiu și Școala Gimnazială Șura Mică, oferind la final elevilor icoane pe lemn, rechizite și alte daruri.

Echipa AFOS a fost formată din Pr. Adrian Roman, consilier al Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, în calitate de președinte AFOS, și Nicolae Blaga, asistent social principal.

Prin jocuri inedite elevii au fost ajutați să conștientizeze mecanismele psiho-emoționale care sunt implicate în fenomenul de bullying și să adopte o atitudine proactivă.

„În fața unor situații amenințătoare (fizic sau emoțional) obișnuim să avem una din reacțiile: luptă, fugi sau îngheață. Elevii au concluzionat că fiecare dintre cele trei reacții are dezavantaje greu de purtat. Observăm adesea caracterul automat, aproape involuntar, al reacțiilor noastre în situații dificile”.

„Și fenomenul de bullying are la bază interpretarea unor situații de viață ca fiind amenințătoare. Activitățile propuse de AFOS au permis elevilor să schimbe raportarea la situațiile de tip bullying, atât din rolul de agresor cât și din cel de victimă”,  a declarat asistentul social Nicolae Blaga.

Bullying-ul

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.

Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul.

Citește și: Legea care interzice bullying-ul în școli

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).