În cadrul proiectului „Tineri în Biserica”, fiecare sâmbata din perioada Postului Mare este un prilej pentru tinerii și copiii din municipiul de pe Timiș și Sebeș, sa se adune la Catedrala istorica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. Coordonați de doamna institutor Adriana Ianchiș și de doamna profesor Dorina Stoica, precum și de parinți și voluntari, acești tineri confecționeaza felicitari, obiecte decorative, desene cu teme religioase, oua încondeiate și altele. Cu aceste mici creații vor putea împodobi casele la Maritul Praznic al Învierii Domnului.Prin acest atelier de creație se dorește ca tinerii și copiii sa se apropie cât mai mult de Biserica, sa se cunoasca pe ei înșiși, sa învețe munca în echipa și sa fie comunicativi cu semenii lor, dupa cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea.„Încercam sa îi facem pe copii sa descopere bucuria sarbatorilor și ne bucuram ca Biserica a venit în întâmpinarea noastra, oferindu-ne cadru și materialele ca sa putem realiza micile noastre creații. Pe copii îi simțim implicați, încântați și cel mai important lucru este atunci când în ochii lor se citește bucuria”, a subliniat coordonator Adriana Ianchiș.Biserica este deschisa la astfel de acțiuni, venind în întâmpinarea tinerilor și oferindu-le posibilitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, iar scopul final fiind acela de a-i apropia pe tineri de Sfântul Potir.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 743
Id: 39604
Data: Apr 8, 2014
Imagine:
Data: Apr 8, 2014

Data: Apr 8, 2014

Data: Apr 8, 2014

Data: Apr 8, 2014
Data: Apr 8, 2014
Data: Apr 8, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).