În Sfântul Munte Athos a avut loc miercuri deshumarea părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, trecut la cele veșnice în urmă cu 12 ani.
Mitropolitul Atanasie de Limassol a condus ceremonia religioasă de la Mănăstirea Vatoped miercuri, imediat după Vecernie, informează Romfea.
În cadrul unei slujbe de pomenire, osemintele au fost dezgropate, curățate de pământ apoi spălate cu vin și ulei. Clericii și credincioșii participanți au adus cinstire mult iubitului părinte Iosif sărutând creștetul său.
Părintele Iosif a trecut la Domnul în dimineața zilei de 1 iulie 2009, la vârsta de 88 de ani, chiar în ziua de prăznuire a Sfinților săi ocrotitori, Cosma și Damian, zi în care s-a și născut, în curtea mănăstirii acestora.
Vezi imagini transmise de Orthodoxia News Agency de la deshumarea starețului Vatopedinul:
În ședința Permanenței Consiliului Eparhial de joi a fost decisă restabilirea vieții monahale la Mănăstirile Ițcani și Bălinești și înființarea Schitului Arbore,
Data: Oct 22, 2021
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Preasfinţitului Părinte Gurie a fost depus joi în Catedrala episcopală din Deva, informează Mitropolia Ardealului. Slujba de priveghi .....
Data: Oct 22, 2021
Arhiepiscopul Ciprian a sfinţit marţi biserica Schitului Bozioru din județul Buzău, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”.
Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost aşezată în ziua .....
Data: Oct 27, 2021
„Punându-ne în acord cu voința divină, viața noastră va emana buna mireasmă a evlaviei și va emite sunetul muzicii îngerești, edificând pe cei din jur”, a afirmat marţi .....
Data: Oct 27, 2021
Sfântul Cuvios Dimitrie ne învață simplitatea, evidențiază Pr. Visarion Alexa într-un editorial semnat pentru Doxologia. Clericul notează că oricine .....
Data: Oct 27, 2021
„Aș dori să medităm împreună în această seară, iubiți frați și surori, la un fapt cutremurător din viața Sfântului Dimitrie”, a scris marți pe Facebook Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Sfântul Dimitrie, .....
Data: Oct 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).