Incepand din aceasta saptamana, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit NIFON, Arhiepiscopul Targovistei, au debutat Conferintele administrative ale preotilor din cele cinci protoierii ale Arhiepiscopiei Targovistei, avand ca tema: Disciplina administrativ-financiara in lumina noului Statut de Organizare si functionare al Bisericii Ortodoxe Romane . Discutiile din cadrul conferintelor vor avea in vedere, atat lamurirea unor prevederi statutare, cu caracter administrativ si financiar, cat si diferite probleme actuale, referitoare la necesitatile pastoral-misionare, ori administrative ale preotilor din Eparhia noastra. Astfel, se vor aborda teme referitoare la: noua grila de salarizare a preotilor; colaborarea cu autoritatile locale, in ceea ce priveste sustinerea financiara a parohiilor; elaborarea de proiecte privind accesarea Fondurilor structurale; comunicarea cu Centrul eparhial si cu protopopiatele; situatia santierelor de constructii, restaurare sau pictura; relatia preotului cu profesorul de religie etc.De asemenea, cu acest prilej se vor trata si aspecte specifice ale misiunii si pastoratiei, asa cum se intalnesc ele in parohiile Eparhiei noastre, stabilindu-se masuri comune pentru a raspunde noilor provocari ale timpului.Asa cum se stie conferintele administrative lunare se organizeaza lunar, pe protopopiate, de catre fiecare eparhie, si au ca tematica subiecte de interes local misionar-pastoral, liturgic-duhovnicesc si administrativ, ori economic-financiar, in scopul perfectionarii profesionale si al cunoasterii problemelor actuale ale vietii si activitatii bisericesti generale si locale. Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Targovistei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 945
Id: 122
Data: Feb 24, 2009
Imagine:
Un an bogat in momente sfinte si lucrari misionare Anul 2008, fiind declarat Anul Sfintei Scripturi si al Sfintei Liturghii a fost bogat in actiuni cu caracter preponderent misionar, cultural, editorial si mediatic, desfasurate in cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Romane din interiorul si din .....
Data: Feb 24, 2009
Astazi, 23 februarie 2009, la Resedinta patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, s-a intrunit in sedinta de lucru Consiliul National Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Romane.Organismul central executiv al Sfantului Sinod si al Adunarii Nationale Bisericesti, .....
Data: Feb 24, 2009
Astazi, 24 februarie 2009, in Aula Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, s-a desfasurat sedinta anuala de lucru a Adunarii Nationale Bisericesti a Bisericii Ortodoxe Romane, organism central deliberativ pentru problemele .....
Data: Feb 24, 2009
In zilele de 25-26 februarie 2009, de la orele 10:00, la Resedinta Patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, se vor desfasura lucrarile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.Pe ordinea de zi se afla teme referitoare la lucrarea pastoral-misionara, .....
Data: Feb 24, 2009
Pe baza unui proiect elaborat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfantul Ioan Gura de Aur din Targoviste, cu tema Conectarea Parlamentului European la comunitatea locala a tinerilor din judetul Dambovita. Un parteneriat pentru valori democratice si cunoastere , a fost obtinut un grant. .....
Data: Feb 24, 2009
Ieri, 23 februarie a.c., Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, l-a primit la Resedinta mitropolitana din Iasi pe Excelenta Sa, dl. Georgios Poukamissas, ambasadorul Republicii Elene la Bucuresti. In cadrul intrevederii au fost evocate bunele relatii existente, de-a .....
Data: Feb 24, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).