"La a VIII-a ediţie a Concursului de toacă naţional "Cântecul care te cheamă la rugăciune", pot participa băieţi şi fete, individual sau în grup de cinci persoane, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 15 ani, îmbrăcaţi obligatoriu în costume populare, specifice zonei de care aparţin. Fiecare concurent va bate toaca de lemn maximum două minute, căutându-se o realizare artistică deosebită, personală, în funcţie de care juriul stabileşte departajarea. Înscrierile vor avea loc până pe 25 august. De asemenea, la concurs pot participa şi alţi concurenţi, indiferent de vârstă, pentru premiul special. Din juriu vor face parte profesori universitari de muzică religioasă şi laici, precum şi alţi oameni de cultură din România. Juriul va ţine cont de prezentarea de la interviu, ţinută, claritatea ritmică a isonului, direcţia de deplasare a ciocanelor", a precizat părintele paroh Ion Popescu.
După concurs, participanţii vor vizita Muzeul "Culele Duca şi Greceanu" din localitate. Concursul "Cântecul care te cheamă la rugăciune" a debutat în anul 2004 cu faza locală, la care au participat 52 de elevi de la Şcoala Generală din Măldăreşti. În anul 2007 a devenit concurs interjudeţean, iar din anul 2010 naţional.
Cei care doresc să se înscrie se pot adresa părintelui Ion Popescu, la numerele de telefon 0728107942 sau 0250861465, precum şi la adresa de mail: [email protected]. Comuna Măldăreşti din judeţul Vâlcea este situată la aproape 50 km de municipiul Râmnicu Vâlcea şi la o distanţă de 3 km sud de oraşul Horezu. Localitatea Măldăresti este cunoscută datorită celor două cule: Cula Veche-Greceanu şi Cula Nouă-Duca.
sursa: ziarullumina.ro
„Tabăra a fost organizată la Mănăstirea Turnu, judeţul Vâlcea, cu binecuvântarea Părintelui stareţ Ioanichie Trifa. Au participat un număr de 34 de copii, care pe parcursul celor trei zile au luat parte la activităţi catehetice, unde au fost tratate .....
Data: Aug 4, 2011
Cursul se desfăşoară în cadrul proiectului nr. RO-10-ORG-2-003, implementat în cadrul Parteneriatului Privilegiat gestionat de SOS Satele Copiilor Danemarca, cu sprijinul financiar al Fundaţiilor Velux - componenta 'Microgranturi - Paşi către .....
Data: Aug 4, 2011
Terenul a fost cedat în folosinţă gratuită de Consiliul local Alba Iulia iar lucrările de proiectare a parcului vor începe în perioada următoare.
„Aşteptăm să sosească specialiştii pentru a stabili modul de amenajare a parcului la faţa .....
Data: Aug 4, 2011
Muntele din apropierea municipiului Caransebeş, numit Muntele Mic, a reprezentat dintotdeauna un simbol al Banatului montan. Pentru ca priveliştea mirifică să capete valenţe creştine, pe o culme deasupra cabanelor, la marginea pădurii de brad, se înalţă pe piatra .....
Data: Aug 4, 2011
Sfantul Ioan Iacob va fi sarbatorit, maine, 5 august 2011, pentru prima data in parohia Valea Garbaului, din localitatea clujeana Floresti. Ea a fost infiintata, in urma cu o luna, in locul unei filii a parohiei Sfantul Dumitru din Floresti si l-a primit drept ocrotitor pe Sfantul Cuvios. .....
Data: Aug 4, 2011
Biserica Ortodoxa sarbatoreste in fiecare an pe 5 august pe Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul), ale carui sfinte moaste s-au aflat intregi in pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva, iar acum se pastreaza in biserica Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din apropiere de Ierihon. .....
Data: Aug 4, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).