Asociațiile Studenți pentru viață și România pentru viață au început marți, la București, atelierele de formare a voluntarilor implicați în organizarea evenimentelor din Luna pentru viață 2022. Aceasta va culmina cu Marșul pentru viață 2022, care promovează valoarea vieții umane începând de la concepție și sprijinul pentru femeile însărcinate.
Gazda primului atelier de formare a voluntarilor, care s-a desfășurat în format hibrid, fizic și online, a fost Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei.
Au fost stabilite activitățile care vor fi desfășurate fizic și online de cele două asociații în Luna pentru viață 2002 la București. Întâlnirea s-a încheiat cu o discuție despre fenomenul crizei de sarcină.
„Am subliniat importanța sprijinului femeilor care se confruntă cu o sarcină neașteptată și am discutat despre modalitățile prin care noi, ca tineri, ne putem implica în activitățile pro-viață din timpul Lunii pentru viață, dar și în cele desfășurate pe tot parcursul anului”, a explicat Valentina Doliș, președinta Studenți pentru viață București.
Atelierele se vor desfășura săptămânal până la Marșul pentru viață 2022, eveniment care încheie Luna pentru viață 2022. Datele de organizare a următoarelor ateliere pot fi aflate de pe paginile de Facebook și Instagram ale celor două organizații.
Marșul pentru viață în România și în lume
În ultimii opt, respectiv trei ani, asociațiile Studenți pentru viață și România pentru viață au fost implicate în organizarea Marșului pentru viață de la București și au oferit consiliere și sprijin organizatorilor locali.
Marșuri pentru viață au loc anual în numeroase țări. Primul s-a desfășurat la Washington, DC în 1974. Evenimentul este apolitic și neconfesional, dar deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice.
În România, marșul a fost organizat prima dată în 2008, la Timișoara, iar în 2011 a avut loc prima ediție națională. Începând din 2015, evenimentul se desfășoară cu temă și dată comună atât în România, cât și în Republica Moldova. Organizatorii nu militează pentru interzicerea avortului.
Ultima ediție a Marșului pentru viață dinainte de pandemie, cea din 2019, s-a desfășurat în 670 de localități din România și Republica Moldova. Următoarele două ediții au fost organizate online.
România pentru viață va anunța în curând programul Lunii pentru viață 2022 și tema din acest an a Marșului pentru viață România și Republica Moldova.
Asociația Studenți pentru viață, prezentă în centrele universitare București, Iași și Suceava, își propune să promoveze în rândul studenților valoarea vieții umane începând din momentul concepției și să le ofere sprijin tinerelor în criză de sarcină.
Asociația România pentru viață are ca scop promovarea valorii vieții în societate, sprijinirea femeilor, copiilor și familiilor și oferirea de consiliere și formare pentru instituții și organizații cu scop asemănător.
Vezi și:
- Patriarhul apreciază Marșul pentru viață: Încurajează nașterea, ajutorarea familiilor și a tinerelor fete însărcinate
- Patriarhul: Studenții pro-viață au lucrare mântuitoare. Hristos Copil ne arată taina iubirii smerite și darnice
- Patriarhul României: Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor. Dacă vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor
- Ortodocșii americani au organizat un Marș pentru viață online și au scris o slujbă pentru victimele avortului
Foto credit: Facebook / Studenți pentru viață
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 293
Id: 76239
Data: Feb 16, 2022
Imagine:
Întrucât se vehiculează în ultimul timp tema impozitării Bisericii, ca și cum aceasta împreună cu toate celelalte culte religioase din România nu ar plăti impozite, Biroul de Presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări:
În esență este vorba despre raportul .....
Data: Feb 16, 2022
Mitropolitul Nicolae a slujit duminica trecută, 13 februarie, în Parohia românească din Rochester, New York cu ocazia aniversării a 20 de ani de la fondare și hramului secundar al bisericii, „Sf. Împărăteasă Teodora a Bizanțului”.
Mitropolitul a oficiat Sfânta .....
Data: Feb 16, 2022
Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost pomenit marți, la 199 de ani de la naștere, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, .....
Data: Feb 16, 2022
De Ziua Națională a Lecturii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat, la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, proiectul „Să citim Biblia împreună”. În cadrul orelor speciale de Religie, elevii au primit în dar Noul Testament cu Psalmii.
Elevii au .....
Data: Feb 16, 2022
Șantierul viitoarei biserici românești din Voghera, începe să prindă contur. Proiectul se află la finalizarea fundației, anunță Episcopia Italiei.
„Dăm .....
Data: Feb 16, 2022
În şedinţa anuală a Adunării Naţionale Bisericeşti, desfăşurată miercuri la Palatul Patriarhiei, Patriarhul României şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutorul primit de la Dumnezeu şi colaborarea dintre cler şi mireni în buna desfăşurare a lucrărilor Bisericii Ortodoxe Române pe .....
Data: Feb 16, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).