Părintele Mitropolit Serafim a asistat miercuri la deschiderea primei ediții a Taberei „Bucuria prieteniei”, organizată la Mănăstirea Göttweig bei Krems, în Austria. A doua zi, joi, ierarhul s-a întâlnit cu cei 43 de copii români din Austria și Germania care au participat la tabără.
„Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă ar avea toate bunătățile lumii!”, a transmis coordonatorul taberei, părintele iconar Răzvan Gască. De aceea, programul taberei a inclus și un atelier de comunicare.
Echipa de monitori a fost formată din persoane experimentate în lucrul cu tineretul.
Copiii s-au rugat împreună dimineața și seara și au participat la drumeții, la ateliere de creație, de pictură pe sticlă, dar și la jocuri și activități sportive. Serile de film și focul de tabără nu au lipsit din program.
În ultima zi, duminică, părinții au fost invitați să participe alături de copii la Sfânta Liturghie, la vernisajul expoziției cu lucrări realizate în tabără și la înmânarea diplomelor de participare.
Mănăstirea benedictină Göttweig este situată în apropierea localității Krems, într-o locație deosebit de frumoasă.
Tabăra a fost organizată sub egida Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, cu susținerea ATORG Austria.
Copiii de la Cercul de pictură din Hârtop, județul Suceava, care și-au licitat lucrările de Ziua Copilului pentru a sprijini .....
Data: Jun 20, 2022
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a binecuvântat cu agheasmă duminică capela cu hramul „Învierea Domnului” a parohiei Şerban Vodă din Protoieria Sector 4 Capitală, precum şi grădinița și cantina de la demisolul Centrului social „Aşezămintele Şerban Vodă”,
Data: Jun 20, 2022
Biserica Bărboi din Iaşi şi ansamblul parohial au fost resfinţite duminică de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi Episcopul vicar .....
Data: Jun 20, 2022
Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întâlnit în şedinţă de lucru la reşedința mitropolitană din Cluj-Napoca, .....
Data: Jun 21, 2022
Timp de două zile, tineri din Episcopia Italiei au
Data: Jun 21, 2022
Arhim. Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la hramul istoric al mănăstirii ctitorite la București de Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul.
Părintele arhimandrit i-a avut alături în slujire pe Părintele .....
Data: Jun 21, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).