Austria: Primul manual de Religie Ortodoxa in limba germana. Universitatea din Viena va pregati profesorii

Conferința Episcopilor Ortodocși din Austria s-a întrunit luni la Viena. Au participat Mitropolitul Serafim, Părintele Nicolae Dura, Vicar Administrativ al eparhiei Germaniei, și Părintele Ioan Moga, Președintele Comunității Ortodoxe Române din Viena, Austria de Jos și Burgenland. Principalul subiect pe agendă a fost creșterea numărului de elevi înscriși la ora de Religie și editarea primului manual de Religie Ortodoxă din spațiul german.

Manualul, creat de Comisia de Pedagogie Religioasă a Conferinței Episcopilor Ortodocși din Austria, se adresează elevilor din primele două clase de gimnaziu (a V-a și a VI-a).

„În momentul de față, pe tot cuprinsul Austriei, peste 16.300 de elevi frecventează ora de Religie Ortodoxă, în aproape 1.100 de școli. Creșterea se datorează și faptului că, începând din acest an, elevii claselor de liceu au avut de ales între ora de Religie confesională și ora de Etică”, a explicat Părintele Ioan Moga.

Ora de Religie Ortodoxă se desfășoară în limba germană, în cadrul orarului normal sau, după caz, la sfârșitul programului. Profesorii de religie, preoți sau laici, provin din diferite jurisdicții canonice ale Bisericilor Ortodoxe surori.

Creșterea numărului de elevi care urmează ora de Religie conduce la necesitatea unui număr crescut de cadre didactice ortodoxe pregătite conform cerințelor statului austriac.

Părintele Profesor Ioan Moga, care predă la catedra de Teologie Ortodoxă a Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din Viena, a demarat crearea unei secții de Pedagogie Religioasă Ortodoxă la această universitate – nivel de Licență (trei ani).

„Acest proiect, care se află în faza de pregătire curriculară, a fost prezentat în cadrul Conferinței Episcopilor Ortodocși”, a declarat părintele profesor. „Studiul trebuie să înceapă în toamna anului 2022 și va completa oferta academică în aria Teologiei Ortodoxe de la Universitatea Viena.”

La ședință s-au mai discutat: proiectele pastorale desfășurate în cadrul armatei austriece de Preotul Militar Alexander Lapi; pregătirea Zilei Tineretului Ortodox din 2022; activitățile din cadrul dialogului și cooperării intercreștine; contribuția Bisericii Ortodoxe la protejarea mediului; provocările pastorale impuse de pandemia de Covid-19.

Părintele Ioan Moga slujește la Parohia „Sf. Antonie cel Mare” din Viena. În 2019, el a devenit primul teolog ortodox abilitat la Universitatea din Viena. Instituția academică are, începând din 2015, o secție de Master în Pedagogie Religioasă Ortodoxă.

Sursa foto: Metropolisvonaustria.at

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 229

Id: 75332

Data: Nov 12, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).