Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat, în urmă cu două zile, o nouă întâlnire din ciclul de conferinţe "Învierea lui Hristos - izbăvirea de întristare". Prelegerea cu titlul "Smerenia, mască sau trăire" a fost susţinută de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Evenimentul a avut loc în Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi şi a fost moderat de Dimitrie Barabulă, coordonator al departamentului Credinţă-Cultură al ASCOR Iaşi. PS Nicodim a făcut referire la îndepărtarea omului de Dumnezeu prin mândrie şi la învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la smerenie. "Noi, prin smerita cugetare, ne apropiem de Dumnezeu. Părinţii din pustie spuneau că înaintea căderii a fost mândria. Noi avem şansa să urcăm duhovniceşte, dacă înainte punem smerenia", a spus PS Nicodim. (C. C.)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 604
Id: 13010
Data: Apr 14, 2011
Imagine:
În debutul manifestării, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, a făcut o prezentare a biografiei părintelui Sever Negrescu, vorbind în continuare despre cele două cărţi lansate. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi .....
Data: Apr 14, 2011
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, i-a primit ieri-dimineaţă în Paraclisul "Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti", aflat în incinta Centrului eparhial Roman, pe copiii de la Grădiniţa Numărul 5 din .....
Data: Apr 14, 2011
A.S.C.O.R. Bucuresti a organizat, in aceasta seara, o noua intalnire cu tinerii. Conferinta cu tema Atitudinea Sfintilor Parinti in fata culturii epocilor a fost sustinuta de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, si a avut loc in Amfiteatrul Mare al Spitalului .....
Data: Apr 14, 2011
Lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului au continuat si in aceasta saptamana, cu doar o scurta pauza determinata de vremea ploioasa. Dupa cum ati observat am incheiat luni seara grinda de coronament sau de cofrat zonele care mai erau si am inceput sa ne strangem utilajele si tot ce am avut .....
Data: Apr 14, 2011
In Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, la Pitesti, s-a desfasurat astazi, 14 aprilie, faza nationala a Olimpiadei de Religie pentru copiii asistati social in centrele de plasament din tara. Acest eveniment se afla la editia a 5-a, fiind rezultatul parteneriatului incheiat intre Centrul .....
Data: Apr 14, 2011
Crucea Rosie Buzau a facut fericiti 32 de copii din parohia Glodeanu-Carlogi, proveniti din 10 familii defavorizate oferindu-le daruri constand in obiecte de stricta necesitate, informeaza TRINITAS TV. Acestia au putut fi sprijiniti si datorita demersurilor intreprinse de preotul paroh, .....
Data: Apr 14, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).