Prelegerea festiva sustinuta de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu ocazia decernarii titlului academic de Doctor Honoris Causa al Universitatii Eftimie Murgu din Resita, jud. Caraș Severin , luni, 13 septembrie 2010:Bucurati-va pururea intru Domnul,si iarasi zic bucurati-va! (Filipeni 4, 4)Anul acesta, 2010, sarbatorim la nivelul intregii Patriarhii Anul omagial al Crezului Ortodox , proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in contextul aniversarii a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325). Aniversam astfel Simbolul de Credinta Ortodoxa, adica insasi Credinta Ortodoxa, marturisita in decursul istoriei, incepand cu Sfintii Apostoli si pana astazi, fiind expresia istorica vie a bucuriei fidelitatii neintrerupte, nedeformate si nestirbite fata de adevarul si plinatatea credintei data sfintilor, odata pentru totdeauna (Iuda 1, 3).Credinta este arvuna vietii vesnice. Numai prin dreapta credinta se dobandeste mantuirea sau viata vesnica, iar dreapta credinta este legatura vie a omului cu Hristos Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu Care S-a facut Om din iubire pentru oameni. In acest sens, Insusi Hristos-Domnul arata legatura dintre credința și viața veșnica, zicand: Adevarat, adevarat va spun voua: cel ce crede in Mine are viata vesnica (Ioan 6, 47).Sfintii Apostoli ne invata ca prin credinta – ca legatura vie a crestinilor cu Hristos - se dobandeste inca din viata pamanteasca o bucurie negraita si preaslavita, ca pregustare a mantuirii sufletului si a vietii vesnice. De pilda, Sfantul Apostol Petru arata crestinilor din timpul sau legatura dintre credinta si bucurie astfel: Pe El (Hristos) fara sa-L fi vazut Il iubiti, intru El, desi nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita, dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre (I Petru 1, 8-9)Potrivit invataturii crestine, roadele adevarurilor de credinta sunt roadele Duhului Adevarului, ele se vad in viata credinciosilor si constituie criteriile dupa care se verifica trairea corecta a dreptei credinte. Invataturile de credinta exprima ce a facut Dumnezeu pentru noi si cum trebuie sa raspundem noi lui Dumnezeu intr-un dialog de iubire. In acest sens, fiecare adevar de credinta trait este un temei pentru bucuria crestina, inteleasa ca roada a harului in sufletul omului credincios.Potrivit Sfintei Scripturi si experientei sfintilor, forma cea mai vie de manifestare a credintei ca viata in Hristos si in Sfantul Duh, orientata spre inviere, este bucuria.Primele cuvinte pe care le-a rostit Hristos Cel inviat catre femeile mironosite, in ziua Invierii Sale, au fost bucurati-va! (Matei 28, 9). Intreg programul spiritual al Fericirilor se incheie cu acest indemn: Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri! (Matei 5, 12). Toata viata crestina este indreptata spre inviere, intrucat este comuniune de iubire cu Hristos Cel Rastignit si Inviat. De aceea, fiecare saptamana din calendarul crestin incepe cu duminica, sarbatoare a Invierii și a bucuriei veșnice, iar in cantarile de Sfintele Paști se spune ca Hristos Cel Inviat este Bucuria cea veșnica . Bucuria crestina este in mod esential simtirea prezentei iubitoare a lui Hristos Cel Inviat in viata omului credincios: Precum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi; ramaneti intru iubirea Mea. Daca paziti poruncile Mele, veti ramane intru iubirea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman intru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria Mea sa fie in voi si ca bucuria voastra sa fie deplina. (Ioan 15, 9-11).Asadar, bucuria crestinului este bucuria lui Hristos prezenta in cei care-L iubesc pe El. Iar forma cea mai intensa de cultivare a prezentei iubirii si bucuriei lui Hristos in viata crestina este rugaciunea. De aceea, Sfantul Apostol Pavel scoate in evidenta legatura care exista intre bucurie si rugaciune zicand: Bucurati-va pururea! Rugati-va neincetat! Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18).Bucuria lui Hristos prezenta in inimile celor care Il iubesc pe El, chiar daca aceștia au trecut prin necazuri, se vede mai ales in marturia Sfinților Apostoli si a Sfinților Martiri, dupa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel cand descrie lucrarea sa misionara: in multa rabdare, in necazuri, in nevoi, in stramtorari, in batai, in osteneli, in privegheri, in posturi, in curatie, in cunostinta, in indelunga rabdare, in bunatate, in Duhul Sfant, in dragoste nefatarnica (...), prin slava si cinste, prin defaimare si lauda, ca niste amagitori, desi iubitori de adevar, ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti, ca fiind in pragul mortii, desi iata ca traim, ca niste pedepsiti, dar nu ucisi; ca niste intristati, dar pururea bucurandu-ne; ca niste saraci, dar pe multi imbogatind; ca unii care nu au nimic, dar toate le stapanesc. (II Corinteni 6, 4-10; vezi si Romani 8, 35-37).Bucuria prezenței iubirii lui Hristos in oamenii rugatori a inspirat, de asemenea, curajul si nevointele jertfelnice ale multimii monahilor, dornici de-a urma lui Hristos, care de-a lungul veacurilor au transformat singuratatea pustiului in comuniune de rugaciune si sfintenie, pregustand inca din lumea aceasta bucuria ingerilor, dupa cum spune troparul cuviosilor parinti si cuvioaselor maici: intru tine, parinte/maica, s-a mantuit cel dupa chip, caci luand crucea ai urmat lui Hristos, si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor, pentru aceasta, impreuna cu ingerii se bucura, parinte/maica, duhul tau. Bucuria prezentei iubirii lui Hristos in inima crestinilor a inspirat și filantropia sau dragostea jertfelnica a slujitorilor iubirii lui Hristos fata de aproapele, a persoanelor care alina suferinta sau intristarea copiilor orfani, a bolnavilor, a saracilor, a batranilor, a vaduvelor, a celor fara adapost, a sinistratilor și refugiaților, a tuturor acelora pe care nu ii mai iubesc cei ce i-au cunoscut candva, dar pe care nu-i uita Dumnezeu.Lupta si bucuria de a–I urma lui HristosIn lume necazuri veti avea,dar indrazniti: Eu am biruit lumea. (Ioan 16, 23)Mantuitorul Iisus Hristos ne arata prin cuvintele Sale si prin viata Sa ca in lumea noastra, robita de pacat, de patimi egoiste, de duhuri rele si de moarte, este greu, dar nu imposibil, ca omul sa traiasca potrivit voii lui Dumnezeu. Ispitele cu care se confrunta Iisus in pustie (cf. Matei 4, 4) si anume lacomia materiala sau problema economica, obsesia afirmarii de sine egoiste sau problema slavei desarte, patima de a stapani lumea materiala sau problema politica, aceste ispite numite de Sfantul Maxim Marturisitorul ispitele placerii sunt o constanta a luptei spirituale a crestinului cu duhul acestei lumi pamantești, care tinde mereu sa se substituie Creatorului si sa devina idol pentru omul necredincios sau neduhonicesc (cf. Romani 1, 23). Abordata in mod egoist, posesiv și patimaș lumea materiala in loc sa fie pentru om scara catre cer, devine prapastie a decaderii, sau in loc sa fie fereastra catre Dumnezeu, devine zid de despartire intre om și Dumnezeu. Insa toate ispitele enumerate mai sus au fost respinse de Mantuitorul Iisus Hristos, Care spune ca nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Cu alte cuvinte, omul nu trebuie sa traiasca doar ca fiinta biologica, deoarece el este in primul rand fiinta teologica, creata dupa chipul lui Dumnezeu, care se hraneste din comuniunea sa de viata si iubire cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic viu, omul poarta, chiar și in biologicul sau, aspirația de a trai veșnic, adica dorul dupa nemurire, iubire si fericire vesnica.Hristos-Domnul, deși flamand dupa 40 zile de post, nu preface piatra in paine ca sa arate doar ca El este atotputernic, ci transforma foamea materiala in foame de Dumnezeu și de viața veșnica. Ca atare, la Cina cea de Taina El va preface painea in trupul Sau euharistic (cf. Ioan 6, 64), in hrana cereasca, purtatoare de viata vesnica (cf. Ioan 6, 64), pentru a-l ridica pe om de la hrana materiala, terestra și trecatoare la iubirea cereasca infinita și eterna. Iisus refuza sa faca minuni doar pentru a se afirma pe Sine, in izolare si insingurare egoista, pentru ca numai iubirea smerita este facatoare de comuniune cu Dumnezeu si cu oamenii. El nu Se arunca de pe templu in mod spectaculos, fiindca prin aceasta nu s-arata iubire milostiva pentru altii, ci pasiune sau iubire egoista de sine. Insa El va cobori tainic la iad pentru a ridica pe oameni din robia morții și a-i aduce in templul iubirii Preasfintei Treimi. Iisus ca om nu se preocupa nicidecum de imaginea Sa exterioara in lume, ci de relatia Sa interioara sau intima cu Dumnezeu, care se cultiva prin iubirea rugaciunii smerite. Iisus nu cauta slava in izolare egoista, pentru ca adevarata slava este numai frumusetea comuniunii de iubire. Iar cand Iisus respinge ispita stapanirii lumii posedate de diavolul, El respinge, de fapt, unitatea lumeasca impusa, realizata fara libertatea comuniunii de iubire. Iisus nu doreste sa primeasca de la diavol lumea despartita de Dumnezeu Creatorul ei.Altfel spus, Iisus nu primeste daruri de la rapitorul uzurpator, ci numai de la Dumnezeu - Daruitorul. Cand Dumnezeu Creatorul este uitat de om sau inlocuit de idoli nascuți din idealuri egoiste, lumea creata de Dumnezeu inceteaza a mai fi pentru om dar, ofranda si euharistie, pentru ca omul o folosește ca pe o prada pe care o poseda in mod patimaș, iar ea il robește pe omul impatimit de materia ei. Prin aceasta se arata ca adevarata atitudine a omului fata de lume trebuie sa fie relatia euharistica, de recunoaștere și de recunoștința a prezentei lui Dumnezeu-Daruitorul necreat in darurile lumii create de El. Astel se cultiva bucuria darurilor primite și a darurilor oferite, ca expresie a comuniunii de iubire.Dorinta nesfarsita de putere, de-a stapani lumea materiala ca și cand lumea materiala limitata si trecatoare ar fi ultima și suprema realitate, este de fapt o deturnare a dorintei omului dupa iubirea infinita a lui Dumnezeu. Aceasta deturnare este - așa cum spunea Maurice Blondel - cautarea patimasa a infinitului in lucrurile finite. Numai folosita in stare comuniune spirituala cu Dumnezeu - Creatorul, lumea creata de El devine limbaj multiplu sau dialog existential al omului cu Dumnezeu si al oamenilor intreolalta, devine prilej de bucurie duhovniceasca.Daca la inceputul activitatii Sale mesianice si mantuitoare Iisus Hristos ne-a aratat cum a biruit El duhul sau ispitele lumii cazute, respingand lacomia materiala, slava desarta si pofta de stapanire ca atitudini sau relatii patimașe ale omului cu lumea, la sfarsitul vietii Sale pamantesti, Iisus biruieste ispitele durerii sau ale suferintei, prin care puterile demonice, folosindu-se de patimile omenesti ca invidia, tradarea, ura si teama de moarte, incercau sa-L determine pe Iisus sa cada din starea de iubire fata de Dumnezeu și oameni (cf. Matei cap. 26 si 27; Luca cap. 22 si 23). Iisus accepta suferinta si moartea, pentru a nu raspunde la ura cu ura, la violenta cu violenta si la rautate cu rautate. Aceasta iubire jertfelnica a Lui mai tare decat pacatul si teama de moarte este puterea Crucii care contine in ea insasi germenele sau puterea anticipata a Invierii. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel descrie colosenilor biruinta lui Hristos asupra puterilor demonice zicand: dezbracand (demascand) incepatoriile si stapaniile, le-a dat de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin cruce. (Coloseni 2, 15)Iar in Epistola sa catre Filipeni (2, 3-11) acelasi Sfant Apostol Pavel arata slava sau frumusetea iubirii smerite a lui Hristos descoperita prin taina Crucii si a Invierii Sale: Iisus S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte de cruce. Pentru aceea, si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, Care este mai presus de orice nume: ca in numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt. Şi sa marturiseasca toata lumea ca Domn este Iisus Hristos intru slava lui Dumnezeu-Tatal. (Filipeni 2, 8-11)Vedem, așadar, de ce Biserica Ortodoxa canta in fiecare duminica: Iata, prin Cruce a venit bucurie la toata lumea (Utrenia).Cei ce se nevoiesc in urmarea lui Hristos stiu ca greutatea luptei crestinului in lume este compensata de bucuria biruintei pe care o aduce harul lui Dumnezeu in cei care iubesc pe Hristos. Tensiunea dintre fragilitatea sau neputinta firii umane, pe de o parte, si puterea harului divin lucrator in crestinii luptatori, pe de alta parte, este descrisa de Sfantul Apostol Pavel in cuvintele: Şi avem comoara aceasta in vase de lut, ca sa se invedereze ca puterea covarsitoare este a lui Dumnezeu si nu de la noi. In toate patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar nu deznadajduiti, prigoniti fiind, dar nu parasiti, doborati, dar nu nimiciti, purtand totdeauna in trup omorarea lui Iisus, pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru. (II Corinteni 4, 7-10)Viata in Hristos – izvor de bucurie duhovniceascaViata crestina ca prezenta harica a lui Hristos in oamenii care raspund iubirii Sale este viata in Hristos sau in Duhul Sfant. Ea a fost descrisa in diferite imagini spirituale complementare atat in Sfanta Scriptura, cat si in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii.Viata crestina este moarte si inviere impreuna cu Hristos prin taina Botezului (Romani 6, 3-10). Este viata ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu (Coloseni 3, 3-4). Ea este crestere in credinta si in iubirea lui Hristos (II Corinteni 10, 15; Coloseni 1, 10; Filipeni 1, 9; I Tesaloniceni 3, 12; Efeseni 4, 11-16). Crestinul este copil sau fiu al lui Dumnezeu, dupa har (cf. I Ioan 3, 2), care se innoieste spiritual dupa chipul lui Hristos - Intaiul nascut din morti dintr-o multime de frati (cf. II Corinteni 3, 18; Romani 8, 29) pentru ca astfel crestinul sa ajunga la starea cereasca a trupului inviat si preamarit a lui Hristos (cf. I Corinteni 15, 49; Filipeni 3, 21). Esential si fundamental pentru viata crestina este relatia vie si permanenta de iubire a crestinului fata de Hristos. Iar forma cea mai intensa si mai sfintitoare a acestei legaturi este rugaciunea. Prin rugaciune ne deschidem prezentei iubitoare a lui Hristos, prin rugaciune ne hranim cu harul dumnezeiesc, prin rugaciune crestem in iubirea lui Hristos si ne intarim din ea, prin rugaciune ne curatim de pacate si ne sfintim, prin rugaciune ne mantuim si dobandim viata vesnica, pentru ca rugaciunea este poarta harului si izvorul iubirii curate. De aceea, Sfantul Isaac Sirul spune ca: iubirea curata se naste din rugaciune. Parintii duhovnicesti au numit rugaciunea plugaria sufletului , in intelesul de cultivare a relatiei noastre de viata si iubire cu Dumnezeu; rugaciunea a mai fost numita si respiratia sufletului , termometrul credintei , scara catre cer s.a.Sfanta Evanghelie dupa Matei se incheie citand cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos pe care le-a spus ucenicilor Sai inainte de a Se inalta la cer: Iata, Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor. (Matei 28, 20)Aceste cuvinte ale Mantuitorului sunt o fagaduinta, un adevar care trebuie trait, adevarul fundamental al Bisericii si al vietii fiecarui crestin. Iar fagaduinta prezenței permanente a lui Hristos in Biserica Sa este confirmata de Liturghia Bisericii lui Hristos.Salutul liturgic ortodox - Hristos in mijlocul nostru! - Este si va fi - confirma implinirea fagaduintei: Iata, Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor. Astfel, viata crestina adevarata nu se multumeste doar cu afirmația ca Dumnezeu exista undeva in cer, ci ea se traieste ca gustare sau experienta vie a prezentei lui Hristos in cei care-L iubesc pe El; ea este raspuns la invitatia gustati si vedeti ca bun este Domnul (Psalm 33, 8). De aceea, Sfanta Euharistie este cea mai intensa marturisire a prezentei iubitoare a lui Hristos in Biserica Sa și izvor de pace și bucurie profunda. Desigur, astazi, intr-o vreme a secularizarii, tocmai experienta prezentei lui Hristos in viata crestinului, necesitatea si utilitatea rugaciunii devin greu de cautat sau de acceptat.Secularizarea nu este neaparat ateism sau negare a existentei lui Dumnezeu, ci dificultate de a simti prezenta lui Dumnezeu in viata proprie si a societatii. Astfel, secularizarea este golirea omului de interioritate spirituala insotita de o fuga dupa imagine exterioara. Iar inlocuirea pagubitoare a imbogatirii spirituale interioare cu acumularea de bunuri materiale exterioare creeaza omului un vid al insingurarii si o lipsa acuta de bucurie si de pace interioara. Civilizatia actuala a stresului constant si a luptei pentru profitul material imediat inlocuieste din ce in ce mai mult cultura si civilizatia rugaciunii si a ospitalitatii, a pacii interioare si a comuniunii constante intre oameni. De aceea, este necesar sa redescoperim puterea rugaciunii ca izvor de pace si sanatate, de bucurie si speranta. Comuniunea cu Hristos sau impartasirea din prezenta Sa iubitoare si mantuitoare se realizeaza in moduri si intensitati diferite, convergente si complementare. Iata cateva din ele:1.Impartasirea din prezenta lui Dumnezeu sau comuniunea cu Dumnezeu se face prin ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu sau prin citirea Sfintei Scripturi (cf. Fapte 4, 4; Romani 10, 8); Iata, Eu stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine (Apocalipsa 3, 20; 15, 25). Cuvantul lui Dumnezeu primit cu credinta prin ascultare sau lectura se salasluieste in cei care-L primesc si lucreaza cu putere in inimile lor (cf. Luca 4, 4; Ioan 15, 7; Fapte 6, 7), spre binele si bucuria celor ce Il primesc.Iata de ce este necesara citirea zilnica a unui text din Sfanta Scriptura sau din scrierile Sfinților. Dumnezeu Cuvantul este tainic ascuns in cuvintele Scripturii si Se ofera ca hrana pentru suflet, ca sens existential al vietii sale, ca lumina si bucurie a mintii si a inimii crestinului.2. Al doilea mod de comuniune cu Dumnezeu si cel mai frecvent este rugaciunea lui Iisus, adica invocarea numelui lui Iisus in minte si in inima. In acest sens, crestinul care se roaga cat mai des coborand mintea in inima si zicand: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul ramane in Hristos si Hristos ramane in el pentru ca se face un duh cu Hristos (cf. I Corinteni 6, 17).Intr-o lume agitata, cu ochii pe ceas si pe agenda, rugaciunea mai scurta si mai deasa poate deveni o respiratie spirituala a sufletului, un izvor de pace si de iubire fata de Dumnezeu si de semenii nostri. Timpul folosit in rugaciune acasa sau la serviciu, in biserica sau pe strada nu este timp pierdut, ci timp invesnicit, sfintit si aducator de bucurie. Studii recente de medicina arata ca omul credincios este mai optimist și mai dispus sa ajute pe cei din jurul sau.3. Al treilea mod de impartasire din prezenta iubitoare a lui Hristos este punerea in practica a poruncilor lui Hristos, a poruncii iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Hristos-Domnul ne invata aceasta: De Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu; si Tatal Meu il va iubi si vom veni la el si locas vom face la el (Ioan 14, 23). Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, precum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui (Ioan 15, 20).Sfantul Maxim Marturisitorul (†662) explica acest mod de comuniune cu Hristos astfel: Cel ce primeste porunca dumnezeiasca si o implineste, primeste Cuvantul lui Dumnezeu care se afla in ea. (Filocalia, vol. 2; vezi si Arhim. Cleopa Ilie, Urcus spre Inviere, Ed. Trinitas, Iasi, 1998, p. 285). Asadar, intram in comuniune de iubire cu Hristos si cand ajutam pe semenii nostri care au nevoie de prezenta si de faptele iubirii nostre fratesti: copiii orfani, saracii, bolnavii, batrani, prizonierii etc., pentru ca Hristos este in mod tainic si smerit prezent in ei (cf. Matei 25, 31-46). In aceasta privinta, unii Sfinti Parinti ai Bisericii spun ca saracii sunt portarii Imparatiei cerurilor, judecatori aspri pentru cei care au fost zgarciti, si avocati puternici pentru cei care au fost darnici. (Sfantul Grigorie de Nyssa)Astfel, lucrarea social-filantropica sau caritabila a Bisericii nu are numai o dimensiune etica, ci si una mistagogica-spirituala, de intalnire a creștinului milostiv cu Hristos Care-i iubeste pe saraci si doreste sa-i ajute prin oameni harnici și darnici.4. Al patrulea mod de unire cu Hristos si cel mai deplin este, desigur, Sfanta Euharistie sau Impartasirea cu Sangele si Trupul lui Hristos: Cel ce mananca Trupul si Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua de apoi (Ioan 6, 54), spune Mantuitorul Iisus Hristos.Aceasta Sfanta Taina ne arata ca impartasirea cu Hristos poarta in ea inceputul invierii si al vietii vesnice, ca participare a crestinului la iubirea si slava vesnica a Preasfintei Treimi.Impartasirea euharistica in Biserica este precedata de celelalte forme de comuniune spirituala cu Hristos: ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura, rugaciuni de multumire, de lauda, de cerere adresate lui Dumnezeu, implinirea poruncii iubirii fata de aproapele (reconciliere si milostenie sau fapte de caritate).In concluzie, putem spune ca legatura vie cu Hristos-Domnul devine izvor de bucurie, de iubire sfanta, de rabdare, de intelepciune si curaj pentru a birui ispitele si necazurile, putere de a savarsi fapte bune spre binele familiei, al Bisericii si al societatii in care traim, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea oamenilor. Cand crestinul pierde bucuria sufletului este semnul ca trebuie sa intensifice rugaciunea si sa sporeasca in fapte bune. Astfel, el poate urma mai bine indemnul Sfantului Apostol Pavel care zice: Bucurați-va pururea intru Domnul și iarași zic bucurați-va! (Filipeni 4, 4).† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1776

Id: 9057

Data: Sep 20, 2010

Imagine: