Basilica paleocreștină din municipiul Constanța, care are o vechime de 1700 de ani, va intra într-un amplu proces de restaurare.
Primăria municipiului Constanța a emis vineri, 9 iulie 2021, Certificatul de Urbanism în vederea obținerii Autorizației de Construire pentru investiția care vizează reabilitarea și punerea în valoare a monumentului istoric, situat pe strada Traian la numărul 19.
Peste acest lăcaş de cult, ce datează din secolele V-VI din epoca romano-bizantină, a fost construit Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa.
Basilica paleocreştină a fost descoperită întâmplător în curtea interioară a Colegiului, în anul 1962, când au fost începute lucrările la corpul B.
Este vorba despre câteva ziduri ale fostei biserici, precum și o criptă dreptunghiulară, cu tavan boltit și cu trei nișe, una mai mare și două mai mici, unde erau așezate osemintele episcopilor Tomisului. Potrivit istoricilor, această basilică era Episcopia Tomisului, fiind așezată în centrul cetății.
Pictura de pe zidurile criptei, cu motive geometrice, florale și vegetale ar fi cea mai veche pictură de factură creștină din Imperiul Roman de Răsărit. Iar în câțiva ani ar fi putut dispărea definitiv, fiind grav afectată de umezeală și infiltrațiile de apă.
În criptă se află și două bucăți de marmură, părți din altarul episcopal care era deasupra sa. Pe una apare semnul crucii peste un glob (probabil reprezenta globul pământesc), iar pe cealaltă se mai distinge o pasăre, probabil un porumbel, simbol al păcii și al Duhului Sfânt.
Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia a organizat duminică o colectă pentru victimele incendiului din Cipru.
Chiar dacă sunt o .....
Data: Jul 12, 2021
Ziua de cinstire a Sfintei icoane a Maicii Domnului „Prodromița” este hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN). Paraclisul deține, de aproape 10 ani (octombrie 2011), o copie a acestei reprezentări al cărei original se află în Sfântul Munte .....
Data: Jul 12, 2021
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a explicat în Duminica a 3-a după Rusalii când Dumnezeu poate .....
Data: Jul 12, 2021
În cea mai recentă carte a sa, „Le Sacrement de l’Homme” (Taina Omului), Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, protoiereu al Protopopiatului Ortodox Român al Franței, îl citează pe Părintele Dumitru Stăniloae.
Marele dogmatist român se află printre cei propuşi pentru .....
Data: Jul 12, 2021
Vă invităm să vedeți selecția noastră de fotografii din perioada 5-11 iulie 2021. O incursiune fotografică prin diferite locuri de pe glob pentru a vedea lumea ortodoxă.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).