Basilica Travel invita pelerinii in Bulgaria, locul de naștere al Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou

Agenția de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române invită pelerinii în Bulgaria, pe urmele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care s-a născut în țara vecină.

Prima plecare va fi în data de 20 martie 2021.

„Ne dorim tare mult să ne revedem alături de pelerinii noștri, să recreăm amintiri deosebite împreună, să ne bucurăm de frumusețea unui pelerinaj iar perioada în care nu ne-am putut revedea să rămână o amintire”.

„Deși am traverstat momente grele, chiar dacă nu a fost ușor să nu ne revedem, în 2021 avem bucuria de a ne uni pașii de pelerin către destinații frumoase, ce departe de haosul cotidian ne ţin”.

„Astfel, întâmpinăm primăvara cu un pelerinaj în Bulgaria pe urmele Sfântului Dimitrie din Basarabi, ce se desfasoară în data de 20 martie”, a spus Ecaterina Vîrcolici, director promovare Agenţia Basilica Travel. 

Pelerinii pot accesa programul complet al pelerinajului pe site-ul agenției.

Basilica Travel a pregătit numeroase programe către destinații interne și externe, invitând astfel pelerinii să retrăiască bucuria unui pelerinaj.

Înscrierile se pot face la sediile din București, disponibile pe site-ul Agenţiei Basilica Travel și online prin intermediul canalelor de social-media Facebook și Instagram.

Basilica Travel reaminteşte pelerinilor că toate măsurile de siguranță și protecție sunt respectate iar sănătatea este prioritară.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 237

Id: 72496

Data: Jan 19, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).