Biblioteca Academiei Romane va găzdui, timp de o săptămană, expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”.�
Expoziția este organizată de Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului.
Vernisajul va avea loc joi, 20 aprilie, in �Sala „Theodor Pallady”, incepand cu ora 11:00.
Expoziţia este prilejuită de implinirea a 30 de ani de la inceputurile Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi prezintă, cu ajutorul imaginilor şi documentelor, istoria şi activitatea acestei instituţii.
„Vor lua cuvantul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Romane, Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Romane, fondatoarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică, şi prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Romane, director general al Bibliotecii Academiei Romane”, a transmis Academia Romană printr-un comunicat de presă.
Expoziția poate fi vizitată in perioada 20-28 aprilie, intre orele 9-14. Intrarea este liberă.
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei�a luat naştere in 1993 din iniţiativa scriitorilor Ana Blandiana şi Romulus Rusan, fiind primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului. Memorialul are ca scop general educaţia civică printr-o bună cunoaştere a trecutului apropiat al Romaniei şi al Europei de Est. Persoana juridică infiinţată pentru a realiza şi administra Memorialul este Fundaţia Academia Civică.
Memorialul are două părţi componente: Muzeul Memorial, situat la Sighetu Marmaţiei, şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, care se află in Bucureşti. Muzeul Memorial a fost realizat in clădirea fostei inchisori din Sighet, unde in perioada 1950-1955 a fost inchisă elita politică, economică şi religioasă a Romaniei interbelice. Acesta are 60 de săli, fiecare celulă a fostei inchisori comuniste fiind transformată in spaţiu expoziţional. Principalele teme abordate sunt represiunea comunistă, deconstrucţia statului de drept şi inlocuirea lui cu un sistem totalitar. Centrul Internaţional de Studii cuprinde: Departamentul de istorie orală, Arhiva, Departamentul de cercetare, Departamentul pentru expoziţii şi Departamentul editorial reprezentat de Editura Fundaţiei Academia Civică.
Foto credit: memorialsighet.ro
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 204
Id: 78182
Data: Apr 20, 2023
Imagine:
In Reykjavik, capitala Islandei, a avut loc prima slujbă in limba romană de Inviere.
Părintele Ioan Florin Florescu de la parohia romanească Edinburgh (Scoția) a fost desemnat preot misionar al comunității .....
Data: Apr 20, 2023
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Roman al Australiei şi Noii Zeelande, a implinit joi 15 ani de la hirotonia in arhiereu.
Patriarhul Daniel i-a trimis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfinţitul Părinte .....
Data: Apr 20, 2023
.....
Data: Apr 20, 2023
Sfantul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, a fost cinstit marți la ctitoria sa, Schitul Pocrov.
Se implinesc in acest an 299 de ani de la trecerea sa la Domnul și 10 ani de la descoperirea sfintelor sale moaste.
Au participat la .....
Data: Apr 20, 2023
Sfanta Liturghie de Invierea Domnului, in a doua zi de Paști, a fost oficiată la Jibou de către Episcopul Petroniu al Sălajului in biserica „Sfantul Proroc Daniel” și „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Dumitru Staniloae - La inceput a fost Iubirea
Parintele Dumitru Staniloae - Trebuie sa ne rugam si pentru ceilalti
Parintele Dumitru Staniloae si Ioan Alexandru - Cerul dintre noi
Parintele Dumitru Staniloae - Despre sfarsitul timpurilor p1 5
Parintele Dumitru Staniloae - Despre sfarsitul timpurilor p2 5
Parintele Dumitru Staniloae - Esenta Crestinismului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).