Binecuvantarea lucrarilor efectuate la biserica Parohiei Dubesti

]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a aflat duminică, 25 octombrie 2015, în Parohia Dubești din Protopopiatul Făget, informează site-ul oficial al Eparhiei. Mitropolitul Banatului a participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserică parohială cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi apoi a binecuvântat lucrările de restaurare realizate la sfântul locaș. După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de învățătură referitor la pericopa evanghelică duminicală (de la Luca 8, 26-39) care ne prezintă Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre semnificația și importanța duhovnicească a străvechii biserici de lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care a călăuzit pașii și rugăciunile atâtor generații de creștini, viețuitori de pe aceste meleaguri bănățene, spre Împărăția lui Dumnezeu. În continuare, Chiriarhul a săvârșit Slujba de Sfințire Mică a Apei și a binecuvântat lucrările de restaurare realizate la sfântul locaș, în ultimii trei ani, în cadrul unui amplu proiect derulat la nivelul Protopopiatului Făget, ce include 7 astfel de monumente istorice din zonă. *** Parohia timișeană Dubești cuprinde în prezent aproximativ 200 de credincioși și are în componență filia Ohaba Lungă. Preotul paroh al comunității de aici este Dragan Radovan Simonescu.

Download: Click for download attached file: Binecuvantarea lucrarilor efectuate la biserica Parohiei Dubesti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 651

Id: 57418

Data: Oct 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).