Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Ciprian, impreuna cu un sobor de preoti si arhidiaconi, a oficiat astazi, 25 martie 2013, Sfanta Liturghie la Biserica Banu din municipiul Buzau. Cu acest prilej, Inaltpreasfintia Sa a vorbit credinciosilor prezenti despre insemnatatea praznicului Buneivestiri, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei. Astazi este inceputul mantuirii noastre si s-a facut aratarea tainei celei din veac. Astfel glasuieste troparul praznicului de astazi – Bunavestire sau aducerea vestii celei bune de catre ingerul Gavriil Sfintei Fecioare Maria. Şi in ce a constat aceasta vestire? In implinirea fagaduintei pe care Dumnezeu Tatal a facut-o protoparintilor nostri Adam si Eva indata dupa ce acestia au incalcat porunca prin neascultare si au fost izgoniti din Rai. Şi, la plinirea vremii, Dumnezeu-Tatal – din iubire fata de toti oamenii – L-a trimis in lume pe Fiul Sau Cel iubit ca sa-l salveze pe om din robia pacatului si a mortii si sa-l impace din nou pe omul neascultator, prin ascultarea Lui desavarsita, cu Dumnezeu. Iar aceasta impacare si acest inceput al mantuirii Neamului omenesc s-a facut prin Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos si Maica noastra a tuturor , a explicat Intaistatatorul Eparhiei Buzaului si Vrancei in cuvantul de invatatura.Biserica Bunavestire-Banu din Buzau, unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din municipiu, este monument istoric si de arhitectura. La inceput asezamant monahal de calugari aflat in codrul Vlasiei, actuala biserica dateaza din prima jumatate a secolului al XVIII-lea.La sarbatoarea de astazi a participat un numar mare de credinciosi din parohie, dar si din municipiul Buzau, veniti aici pentru ca este singura biserica din oras cu hramul Buneivestiri si, totodata, pentru ca au avut posibilitatea sa ia binecuvantare de la Chiriarhul locului.La sfarsitul Sfintei Liturghii, a fost savarsit un parastas pentru slujitorii, ctitorii si binefacatorii bisericii Bunavestire Banu din Buzau.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 898
Id: 29457
Data: Mar 25, 2013
Imagine:
Biserica Ortodoxa a praznuit luni, 25 martie, Buna Vestire. Cu acest prilej Mitropolia Clujului și-a sarbatorit hramul. Acest mare praznic a fost marcat in mod deosebit astazi, in Catedrala .....
Data: Mar 25, 2013
Seara zilei de 24 martie, a constituit pentru credinciosii prezenti in Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel-Govandari din Resita, un moment de bucurie si inaltare sufleteasca, .....
Data: Mar 25, 2013
Luni, 25 martie 2013, cand Biserica Ortodoxa Romana praznuieste Buna Vestire, biserica din lemn - monument istoric din municipiul Slobozia si-a sarbatorit hramul. Sfanta Liturghie a .....
Data: Mar 25, 2013
Manastirea Cotmeana din judetul Arges si-a sarbatorit astazi hramul inchinat Buneivestiri. Sute de credinciosi au participat la Sfanta Liturghie Arhiereasca oficiata de Inaltpreasfintitul .....
Data: Mar 25, 2013
Credincioșii parohiei clujene Adormirea Maicii Domnului din cartierul clujean Manaștur l-au avut duminica, 24 martie, in mijlocul lor pe PS Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al .....
Data: Mar 25, 2013
Pentru Mănăstirea Brădiceşti, hramul din acest an a reprezentat un moment istoric, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia fiind oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de .....
Data: Mar 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).