Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi pe Sf. Mc. Grigorie Luminatorul, Episcopul Armeniei

Sfantul Mucenic Grigorie Luminatorul, Episcopul Armeniei, s-a nascut, dupa unele izvoare, in anul 240, iar dupa altele, in 257, intr-o familie inrudita cu familia regala a Armeniei. La indemnul regelui Persiei, tatal sau, Anak, l-a ucis pe regele Khosrov, conducatorul part al Armeniei, care, inainte de a muri, a ordonat executarea ucigasului sau si a intregii sale familii. Sfantul Grigorie a fost salvat, fiind dus de catre o ruda in Cezareea Capadociei. Aici a cunoscut credinta crestina si s-a convertit.La varsta maturitatii, s-a casatorit cu fiica unui nobil din Cezareea pe nume Maria, cu care a avut doi copii: Ortan si Arostan. Dupa moartea sotiei, Sfantul Grigorie s-a dedicat cu toata puterea sa dorintei sale de a se intoarce in Armenia pentru a propovadui acolo Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Mai intai insa, Grigorie a ales sa slujeasca lui Tiridat, fiul regelui ucis de tatal sau, tocmai pentru pacatul parintelui sau, dar fara a-si dezvalui identitatea. Tiridat, sustinut de prietenul sau Diocletian, imparatul Romei, reuseste sa devina rege al Armeniei, domnind intre anii 287-330. In acest context, Sfantul Grigorie se intoarce in patria sa si refuza cu obstinatie sa participe la jertfele aduse diferitelor zeitati din Panteonul roman, pe care le practica regele Tiridat. Sfantul Grigorie Luminatorul propovaduia cu timp si fara timp cuvantul Evangheliei conationalilor sai armeni, convertindu-i pe multi dintre acestia la crestinism. Acest comportament de autentic misionar crestin nu era pe placul regelui Tiridat, care, afland de la un sfetnic batran ca prietenul sau Grigorie este fiul celui care l-a asasinat pe tatal sau, il aresteaza si il supune la o serie de chinuri care ne sunt prezentate cu lux de amanunte de Simeon Metafrastul. Spre surprinderea tuturor contemporanilor sai, Sfantul Grigorie supravietuieste tuturor chinurilor. Vazand ca nu are niciun rezultat in ceea ce priveste determinarea Sfantului Grigorie de a apostazia, regele Tiridat porunceste sa fie aruncat intr-o groapa, in orasul Artaxat, plina de gunoaie, de serpi si de viermi. Acolo a trait in mod miraculos Sfantul Grigorie timp de 14 ani, doar cu putina paine pe care i-o dadea in secret in fiecare zi o vaduva din acest oras.In aceeasi perioada, Diocletian declanseaza cea mai mare persecutie din istoria crestinismului. Din aceasta cauza, multi crestini si-au cautat refugiul in afara granitelor Imperiului Roman, intre acestia aflandu-se si un grup de treizeci si sapte de fecioare, care s-au refugiat in Armenia. Printre ele era si frumoasa Ripsimia, pe care o dorea ca sotie imparatul roman. Diocletian i-a scris prietenului sau Tiridat, regele Armeniei, cerandu-i sa o gaseasca si sa i-o trimita pe Ripsimia, sau, daca o vrea, sa o pastreze el de sotie. Soldatii regelui Tiridat identifica grupul de fecioare si Ripsimia s-a predat de buna voie, pentru a salva viata celorlalte.Sfanta Mucenita Ripsimia, intarita de Dumnezeu, nu cedeaza regelui Tiridat, acesta poruncind sa fie ucisa ea si celelalte 36 de fecioare. In urma martiriului celor 37 de fecioare, regele Tiridat innebuneste si are comportamentul animalelor salbatice. Sora regelui, Cusaroducta, primeste de la Dumnezeu vestea, intr-un vis, ca singura salvare pentru vindecarea fratelui sau este scoaterea din groapa a Sfantului Grigorie, de care mai toata lumea uitase. Sfantul Grigorie este scos din groapa in care a stat 14 ani si prima sa grija este inhumarea crestineasca a trupurilor fecioarelor, care de noua zile stateau neingropate. Regele Tiridat s-a pocait pentru pacatul uciderii celor 37 de fecioare, convertindu-se la crestinism si traindu-si viata in asceza si rugaciune, avand ca prioritate convertirea tuturor supusilor sai la crestinism, prin lucrarea prietenului sau, Sfantul Grigorie Luminatorul.In acest sens, il trimite pe Sfantul Grigorie in Cezareea Capadociei, unde arhiepiscopul Leontie il hirotoneste episcop pentru Armenia, dupa ce, tot aici, in tineretea sa, primise hirotonia in treapta de preot. Sfantul Grigorie se intoarce in Armenia cu mai multi preoti din Capadocia, impreuna cu care continua lucrarea de convertire a armenilor la crestinism. In timpul sau apar in Armenia scoli, biserici si manastiri, iar unele izvoare considera ca la indemnul sau s-a construit celebra catedrala de la Ecimiazdin.Sfantul Grigorie Luminatorul este considerat autorul scrierii armene si traducatorul Bibliei in limba armeana. Inaintat in varsta, Sfantul Grigorie participa la Sinodul Ecumenic din 325 si semneaza al treizeci si saselea Parinte din cei 318 prezenti la cel dintai Sinod Ecumenic. A trecut la Domnul la scurt timp, in acelasi an. In Biserica Armeana, nu numai Grigorie este recunoscut ca sfant, ci si fiii sai, Arostan si Ortan. Sfantul Grigorie este considerat luminatorul Armeniei deoarece a fost primul episcop al acestei tari si lui i se datoreaza faptul ca Armenia este primul stat crestin din istorie, prin convertirea regelui Tiridat.Tot astazi pomenim pe Sfanta Mucenita Ripsimia si pe stareta ei, Sfanta Mucenita Gaiani.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 780

Id: 2727

Data: Sep 30, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).