Inaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit duminică noul paraclis și casa monahală ale Mănăstirii Blaga din comuna ieșeană Schitu Duca.
„Biserica se zidește tocmai pentru a ne face puțin atenți că mai avem și suflet, să ne arate prin crucea așezată deasupra ei că se cuvine să privim in sus in deciziile mari și in deciziile mici pe care le luăm și să ne intrebăm ce dorește Dumnezeu de la noi in acea clipă, spre ce drum să apucăm, a afirmat Mitropolitul Teofan in cuvantul de invățătură rostit la Liturghia oficiată după slujba de sfințire.
„Și, dacă ne adancim puțin in noi inșine, dacă avem un sfat impreună cu cei care ne doresc binele, dacă deschidem Sfanta Evanghelie, dacă mergem la duhovnic, puțin cate puțin, glasul conștiinței noastre face in așa fel pentru a ne arăta care este calea care ne duce la cunoașterea lui Dumnezeu.”
La final, părintele mitropolit i-a oferit stavroforei Pistisa Insurățelu, stareța mănăstirii, „Crucea Moldavă”, cea mai inaltă distincție din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Toți cei implicați in lucrările de construcție au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.
Lucrările au fost incepute in 2006, la inițiativa familiei Neculai și Gherghina Insurățelu și cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pictura in frescă a fost realizată, intre anii 2016 și 2019, de Vasile și Ramona Isari din Iași.
Mănăstirea Blaga are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar noul paraclis a primit hramul „Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul”.
Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 102
Id: 81249
Data: Jun 17, 2024
Imagine:
Mitropolitul Irineu al Olteniei a fost distins vineri cu medalia de aur a Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, pentru contribuția la cultura ..... Data: Jun 17, 2024 |
Arhiepiscopul Timotei al Aradului a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Parohia Masca, cu ocazia implinirii a 300 de ani de la edificarea bisericii parohiale. .....Data: Jun 18, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Ioan a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Parohia Timișoara-Iosefin, unde de 23 de ani se roagă persoanele cu ..... Data: Jun 18, 2024 |
Episcopul Antonie de Bălți i-a pomenit duminică, la Nemțișor, pe cei 14.000 de soldați morți in lupta de pe Culmea Pleșului in timpul celui de ..... Data: Jun 18, 2024 |
Institutul Oncologic din „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a aniversat 95 de ani de la inființare printr-o serie de evenimente ..... Data: Jun 18, 2024 |
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj va aniversa 20 de ani de la punerea pietrei de temelie printr-un program liturgic deosebit, desfășurat in perioada ..... Data: Jun 18, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).