Sute de credinciosi au participat astazi, 14 octombrie, la hramul uneia dintre cele mai mari si mai frumoase lacasuri de cult din Capitala, biserica Parohiei Sfanta Vineri din cartierul Drumul Taberei, informeaza TRINITAS TV. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal. Preasfintia Sa a evocat in cuvantul sau viata Cuvioasei Parascheva, demna de urmat de fiecare crestin. Sfanta Cuvioasa Parascheva a stralucit in viata ei scurta prin foarte multe virtuti, dar a stralucit mai ales prin aceasta virtute a fecioriei, prin aceasta lupta impotriva pornirilor firesti ale naturii noastre cazute mostenita de la parintii nostri care prin neascultare au adus coruptia si pacatul in lumea si existenta noastra. Cunoasteti foarte bine viata Sfintei Parascheva intrucat hramul acesta este deja traditional in Biserica si in parohia dumneavoastra , a spus Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal.Credinciosii au venit la Biserica Sfanta Vineri inca de dimineata pentru a participa la Sfanta liturghie si pentru a se inchina la vesmantul Cuvioasei Parascheva.Dupa Sfanta liturghie, Preasfintitul Parinte Episcop-vicar Varlaam Ploiesteanul a asezat piatra de temelie pentru o noua capela ce se va ridica in apropierea bisericii. Acesta ii va avea ca ocrotitori pe Sfantul Ierarh Nicolae si pe Sfintii Imparati Constantin si Elena.Biserica Sfanta Vineri , construita dupa modelul catedralei Sfanta Sofia din Constantinopol, il mai are ca ocrotitor si pe Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 775
Id: 9596
Data: Oct 14, 2010
Imagine:
Numerosi credinciosi galateni au participat astazi, 14 octombrie, la hramul bisericii parohiei Sfanta Cuvioasa Parascheva din municipiu. Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de preoti si diaconi, informeaza TRINITAS TV. In cadrul parohiei sunt organizate frecvent ample activitati in .....
Data: Oct 14, 2010
Noua biserica a parohiei vrancene Paltin, aflata sub ocrotirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a fost astazi, 14 octombrie, sfintita, informeaza TRINITAS TV. Slujba de tarnosire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, .....
Data: Oct 14, 2010
Sfanta Cuvioasa Parascheva a fost cinstita astazi, 14 octombrie, si la Manastirea Dobresti, din judetul Timis. Sfanta Liturghie de hram a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, si Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Oct 14, 2010
Biserica parohiei Hatcarau din Protopopiatul Urlati a fost astazi, 14 octombrie, resfintita. Slujba a fost oficiata de Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. La final, Preasfintia Sa a transmis .....
Data: Oct 14, 2010
Primaria municipiului Iasi a organizat, si anul acesta, de sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, evenimentul intitulat Seara Valorilor . Au fost acordate premii si diplome de excelenta pentru personalitatile iesene care au avut rezultate deosebite in diverse domenii, precum educatie, arta, .....
Data: Oct 14, 2010
Sute de credinciosi continua sa vina la Catedrala Arhiepiscopala din Roman, pentru a se inchina vesmantului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ţesatura, care a acoperit pentru o vreme moastele Sfintei, a fost adusa ieri, 13 octombrie, de la Catedrala Mitropolitana din Iasi. Astazi, 14 octombrie, de .....
Data: Oct 14, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).