O nouă biserică din oraşul Huşi a primit ieri veşmântul sfinţirii, după opt ani de când a fost pusă piatra de temelie. La primele ore ale dimineţii, PS Corneliu a fost întâmpinat de soborul de preoţi, de enoriaşii parohiei „Sfântul Ilie“ şi de credincioşii din Huşi şi din alte părţi ale judeţului Vaslui. A urmat slujba târnosirii şi Sfânta Liturghie oficiate de Episcopul Huşilor pe un podium special amenajat în apropierea lăcaşului de închinăciune. Din soborul de preoţi au făcut parte părinţii consilieri de la Centrul eparhial Huşi, pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, preoţii din municipiul Huşi şi preoţi din alte eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Roman Melodul“ al preoţilor din Protopopiatul Huşi. După citirea Sfintei Evanghelii, PS Corneliu a rostit un ziditor cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia din Duminica a XXIII-a după Rusalii, privitoare la vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Preasfinţia Sa a arătat că întâmplarea din timpul Mântuitorului este destul de actuală, căci diavolul lucrează şi acum, „râcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5-8). Cu toate că diavolul este asemănat cu un leu, totuşi se deosebesc prin faptul că leul, după ce mănâncă, se linişteşte, dar diavolul caută permanent suflete pe care să le cuprindă. PS Corneliu a amintit şi de Dreptul Iov, al cărui trup a fost chinuit de diavol, dar sufletul i-a rămas curat, drept care a primit răsplată de la Dumnezeu.
Părintele Marius-Cătălin Antohi, hirotesit protopop al Protoieriei Huşi
După împărtăşirea clericilor, numeroşi credincioşi au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. La final, PS Corneliu a evidenţiat importanţa zidirii unui sfânt lăcaş, arătând că această lucrare este plină de jertfelnicie din partea tuturor celor care se implică în realizarea ei. Episcopul Huşilor a acordat rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Marius-Cătălin Antohi pentru râvna şi jertfa depuse la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii. De asemenea, pr. Marius-Cătălin Antohi a fost hirotesit protopop al Protopopiatului Huşi. În continuare, domnii Fănică Câdu, Ştefana Ganea şi Dumitra Catargiu au primit diplome de ctitor, iar doamnelor Anica Chirica şi Aurica Vârlan li s-au oferit distincţii de vrednicie. „Aproape 2.000 de credincioşi s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Corneliu şi de evenimentul binecuvântat prilejuit de sfinţirea unei noi porţi a cerului. Oamenii s-au bucurat de prezenţa ierarhului nostru, înconjurându-l cu multă dragoste“, a relatat pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. Pr. paroh Marius-Cătălin Antohi a mulţumit Episcopului Huşilor pentru prezenţă şi celor care au contribuit la zidirea bisericii. De asemenea, Preacucernicia Sa a făcut o retrospectivă a lucrărilor de la Biserica „Sfântul Ilie“ din Huşi.
Opt ani de osteneală pentru Biserica „Sfântul Ilie“
Parohia „Sfântul Ilie“ din Huşi este păstorită de pr. Marius-Cătălin Antohi, care este şi protopop al Protopopiatului Huşi. Biserica acestei parohii este cea mai nouă biserică din oraş, piatra de temelie fiind pusă în anul 2004 de vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş. În octombrie 2004 s-a început ridicarea pereţilor din bârne, dar lucrările au fost oprite în urma unor solicitări de revendicare a terenului pe care se ridica biserica. Cu toate acestea, justiţia a respins aceste solicitări în anul 2007, iar la începutul lunii august a anului 2009 s-au reluat lucrările de construcţie. Pe data de 15 decembrie 2009 s-au încheiat finisajele la exterior şi la interior, montându-se şi sistemele de încălzire şi climatizare. Fondurile necesare pentru construcţia sfântului lăcaş au provenit de la enoriaşii din parohie şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte. „Am fost sprijiniţi de oameni care au reacţionat pozitiv la solicitările noastre de a contribui la construcţia unui lăcaş de închinăciune“, a spus pr. paroh Marius-Cătălin Antohi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 645
Id: 25277
Data: Oct 21, 2012
Imagine:
Cateva sute de credinciosi au fost prezenti ieri la resfintirea Bisericii Sfanta Cuvioasa Parascheva din localitatea Radosi – comuna Crasna, judetul Gorj. Sfanta Liturghie si slujba de resfintire au fost savarsite de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul .....
Data: Oct 22, 2012
Luni, 22 octombrie 2012, Preacucernicii preoti din cadrul Cercului pastoral nr. 5 al Protoieriei Ploiesti, au fost prezenti in Parohia Tariceni, unde s-a savarsit Taina Sf. Maslu la care a participat un numar mare de credinciosi.La sfarsitul slujbei, Pc. Protopop Stefan Musat a tinut un cuvant .....
Data: Oct 22, 2012
Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a oficiat vineri, 19 octombrie, slujba de sfintire a Centrului Medical de Evaluare si Recuperare 'Cristian Şerban' din Buzias, recent renovat in urma gravului incendiu din primavara acestui an, informeaza Ziarul .....
Data: Oct 22, 2012
La sediul Protopopiatului Brasov a avut loc intalnirea cercului pastoral-misionar al preotilor de caritate din spitalele brasovene. Intalnirea cu titlul 'Slujindu-L pe Hristos si pe aproapele nostru' a avut ca invitati doi medici universitari din SUA, dr. Daniel Hinshaw, profesor la Saint .....
Data: Oct 22, 2012
La Manastirea 'Brancoveanu' de la Sambata de Sus a avut loc sambata, 20 octombrie, sedinta Consiliului eparhial din Arhiepiscopia Sibiului. In cadrul acesteia, au fost aprobate toate lucrarile sectoarelor administrative din eparhie si s-au evaluat proiectele in desfasurare, informeaza Ziarul .....
Data: Oct 22, 2012
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE CU PRILEJUL PELERINAJULUI LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCUREŞTILOR - 24-30 OCTOMBRIE 2012BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza: Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul .....
Data: Oct 22, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).