Credincioşii de toate vârstele, dar şi autorităţile locale şi judeţene l-au aşteptat cu emoţie pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Un grup de copii de la şcoala din satul Poiana Oanţu au intonat imnul pascal "Hristos a înviat!", precum şi alte cântări specifice perioadei Penticostarului. Într-o atmosferă duhovnicească a început slujba de sfinţire a sfântului lăcaş cu hramurile "Sfântul Arhidiacon Ştefan" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", mai întâi la exterior, iar apoi la interior, aşa cum este rânduiala.
"Sper ca pacea pe care am primit-o aici să o duc şi celor de acasă"
Credincioşii au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat la sfânta masă. "Am venit cu bucurie la această slujbă de sfinţire, prima din acest an din judeţul Neamţ. Am reuşit să mă închin în sfântul altar şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru această binecuvântare. Sper ca pacea pe care am primit-o aici să o duc şi celor de acasă", a declarat Maria Fronea, din Piatra Neamţ. Sfânta Liturghie a fost săvârşită, pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş, de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice şi ale textului din Faptele Sfinţilor Apostoli, lecturate în Duminica a IV-a după Paşti. "Dacă privim cu atenţie în interiorul vieţii noastre, constatăm că avem multe suferinţe. Suferim în primul rând de neiubire, de neiertare, din lipsa rugăciunii, din nepocăinţă, din mândrie sau din ambiţie. Evanghelia de astăzi ne aminteşte că slăbănogul se afla într-un loc numit Vitezda. Conştiinţa Bisericii arată că sfântul lăcaş dintr-o mănăstire sau parohie este Lacul Vitezda, spre care noi, cei prea mult suferinzi de atâtea păcate, suntem chemaţi să ne îndreptăm. Biserica este spitalul spre care noi, oamenii bolnavi de prea multă neiubire, de multă necredinţă, de multă deznădejde, suntem chemaţi să ne îndreptăm spre a primi tămăduire sufletelor noastre. Să-L aşezăm pe Hristos Domnul, izvor de tămăduire, în mijlocul nostru. Să primim şi noi, prin harul Preasfântului Duh şi prin bunăvoinţa Tatălui Ceresc, tămăduire în bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Să conştientizăm că Sfânta Liturghie este izvorul şi pacea sufletească de sănătate a duhului, a minţii, a cugetului şi a trupului nostru", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
"Ostenelile construcţiei s-au terminat, zidirea sufletească continuă"
La final, părintele Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a apreciat faptul că, în ultimii ani, peisajul duhovnicesc de la Bicaz până la Piatra Neamţ a fost împodobit de mai multe biserici care au fost ridicate sau sunt în construcţie. "În această parohie, în urmă cu 12 ani nu era decât o modestă capelă la capătul satului, în gospodăria vrednicului credincios Constantin Radu. Iată că prin râvna celor trei preoţi şi osteneala dreptmăritorilor creştini de aici a luat naştere o nouă biserică. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a venit de nenumărate ori în această parohie pentru a oferi îndemnurile necesare. Iată că o altă poartă a împărăţiei lui Dumnezeu a primit astăzi binecuvântare deplină prin mâinile Întâistătătorului Bisericii din Moldova", a spus pr. protopop Dumitru Ailincăi. Părintele paroh Costel Gheorghiescu a amintit în continuare câteva dintre cele mai importante momente ale zidirii bisericii parohiale din Poiana Oanţu, iar părintele Cristian Berea, fostul paroh, a mărturisit că evenimentul religios care a avut loc ieri este "bucuria faptului împlinit şi încununarea ostenelii". "Nădăjduim că osteneala şi truda enoriaşilor sau a ctitorilor acestei parohii va fi răsplătită întru slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. În aceste momente de recunoştinţă, aş vrea să amintesc de arhim. Teofil Lefter, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, care, în duh de rugăciune, este alături de noi. Părintele Teofil a fost cel care m-a sprijinit şi m-a încurajat. Ostenelile construcţiei s-au terminat, însă zidirea sufletească continuă", a spus pr. Cristian Berea.
Înalt Preasfinţitul Teofan a acordat randul de iconom părintelui paroh Costel Gheorghiescu şi rangul de sachelar părintelui Cristian Berea şi părintelui Gheorghe Ţăbârnă. Persoanele care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor de construcţie au primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei distincţii de vrednicie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 757
Id: 13737
Data: May 16, 2011
Imagine:
Decizia de a sprijini ridicarea acestor lăcaşuri de cult a fost luată de Înalt Preasfinţia Sa la precedenta vizită în Tanzania, din perioada 13-21 ianuarie 2010, când a constatat cât de mare este nevoia de biserici pentru .....
Data: May 16, 2011
1200 de preoti din Arhiepiscopia Iasilor participa, de astazi, 16 mai 2011, pana pe 5 octombrie, la conferintele preotesti de la Centrul Cultural-Pastoral Sfantul Daniil Sihastrul - Durau din judetul Neamt. Tema discutiilor de anul acesta este Pregatirea mirilor pentru Taina Cununiei si .....
Data: May 16, 2011
Muzeul Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti va avea o noua biserica. Ea va fi deschisa spre vizitare publicului, de maine, o data cu aniversarea a 75 de ani de existenta a muzeului. Biserica este construita in stil maramuresean si este originala din localitatea Turea din judetul Cluj, dupa .....
Data: May 16, 2011
Biserica Bunavestire din Buzau a gazduit astazi, 16 mai, conferinta semestriala de primavara a preotilor din Protoieria Buzau I, informeaza TRINITAS TV. Lucrarile au fost precedate de oficierea Sfintei Liturghii si a slujbei de Te Deum. La sedinta a fost prezent si Inaltpreasfintitul Parinte .....
Data: May 16, 2011
Problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului fata de Asezamantul romanesc de la Ierihon, precum si relatiile acesteia cu Patriarhia Romana vor fi discutate in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din zilele de 19-20 mai, informeaza TRINITAS TV. Demersul vine in urma .....
Data: May 16, 2011
In parohia Pogorarea Sfantului Duh - Garcina, Protopopiatul Piatra Neamt, a avut loc azi, 16 mai, o slujba de pomenire pentru episcopul Melchisedec Ştefanescu si a familiei sale, dupa cum ne-a marturisit parintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret si mass-media al .....
Data: May 16, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).