Crestinii ortodocsi ii cinstesc astazi pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. In București mai multe Biserici se afla in sarbatoare. Astfel parohia 'Sfintii Apostoli' - Dristor se afla astazi la ceas aniversar. Cu binecuvantarea Preaferictului Parinte Patriarh Daniel, participa la slujba Sfintei Liturghii Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop Vicar patriarhal, informeaza Ziarul Lumina. 'Dupa slujba am pregatit un program social in cadrul caruia vom oferi o masa pentru 55 de persoane si aproximativ 500 de pachete pentru toti cei care au participat la Sfanta Liturghie. Cu acest prilej, am editat si un numar festiv al buletinului parohial in care sunt reliefate ultimele activitati ale parohiei noastre pe plan pastoral-misionar si social', a declarat parintele paroh Ionel Chintoiu.Pe langa programul liturgic, Parohia 'Rodica Mosoiu' cu hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, si-a indreptat atentia in mod special catre cei nevoiasi. 'Am facut un obicei in parohie ca de ziua hramului sa facem o masa pentru saraci, cu bucate aduse tot de credinciosii din parohie. Dupa Sfanta Liturghie, femeile din comitetul parohial au pregatit niste pachete pe care le vor imparti celor nevoiasi pe care ii avem in evidenta', ne-a spus parintele paroh Marian Enache.Hram este si la Biserica 'Sfintii Apostoli' - Herastrau.In Mitropolia Moldovei si Bucovinei mai multe biserici si manastiri inchinate Sfintilor Apostoli isi serbeaza astazi hramul. La Catedrala episcopala din Husi sarbatoarea hramului a inceput de aseara, cu slujba Privegherii, oficiata de PS Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.Catedrala Episcopala din Husi isi cinsteste astazi ocrotitorii, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Biserica a fost construita de domnitorul Ştefan cel Mare in anul 1495, in cadrul curtii domnesti functionand de-a lungul timpului ca manastire, fiind catedrala episcopala incepand din anul 1598. Monument istoric de valoare, reconstruit in secolele XVIII-XIX, lacasul de inchinaciune mai pastreaza astazi doar urmele temeliilor si pisania din vremea marelui voievod. Biserica a fost avariata de cutremurul din 1692, incendiata si jefuita in 1711 de tatari si a fost recladita in perioada 1753-1756 de catre episcopul Inochentie, cu ajutorul domnitorului Matei Ghica. Lacasul a suferit numeroase transformari de la ferestre in sus; in 1863 zona cornisei, in 1945 turlele, s-a adaugat in 1896 proscomidiarul, in 1910 vesmantaria si in 1945 pridvorul cel mare. Biserica a fost pictata de Gheorghe Tattarescu, intre 1890-1891, pictura refacuta in 1945 si in 1996. Dupa cum ne-a relatat pr. Marin Tudorica, secretar eparhial al Episcopiei Husilor, programul liturgic prilejuit de hramul Catedralei episcopale din Husi a inceput aseara la ora 18:00, prin oficierea Privegherii de catre Preasfintitul Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Astazi, incepand cu ora 9:30, Sfanta Liturghie va fi savarsita de Preasfințitul Corneliu, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. Intrucat in aceasta zi Preasfintitul Parinte Corneliu va aniversa un an de slujire arhiereasca in demnitatea de Episcop al Husilor, din soborul de slujitori vor face parte clericii din Administratia eparhiala, parintii protoieriei din cele cinci protopopiate ale eparhiei, stareti si duhovnici ai manastirilor, slujitorii Catedralei episcopale si alti invitati clerici. La hramul Catedralei episcopale vor participa si reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale. Tot astazi, isi va serba hramul Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Barlad. Hram la Bisericile Barboi si Moara de Vant Astazi va fi sarbatoare la Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Barboi din Iasi. Programul liturgic dedicat hramului a inceput de aseara, cu slujba Vecerniei unita cu Litia, care a fost urmata de o agapa crestina. Astazi, programul dedicat hramului va continua cu Agheazma mica, Utrenia, Acatistul Sfintilor Apostoli si Sfanta Liturghie. La ora 12:15 se va savarsi Parastasul pentru ctitori. 'Consiliul parohial si comitetul parohial au pregatit pentru agapa frateasca 350 de pachete cu alimente pentru crestinii din alte parohii care vor participa la sfintele slujbe', a spus pr. paroh Constantin Andrei, care este si protoiereul Protopopiatului Iasi 1. Hram va fi astazi si la Biserica 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel' - Moara de Vant. Sarbatorirea hramului a inceput aseara, cu oficierea Vecerniei unita cu Litia. La final a avut loc agapa crestina pentru toti cei care au participat la slujba, organizata de Comitetul parohial si Consiliul parohial. Astazi va avea loc slujba Utreniei, slujba Acatistului si Sfanta Liturghie. 'Dupa Sfanta Liturghie vom oficia pomenirile pentru cei raposati, pentru ctitorii sfantului lacas si pentru toti cei care sunt inmormantati in cimitirul 'Sf. Ap. Petru si Pavel' din apropierea bisericii', a spus prarintele paroh Vilie Dorosinca, care este si protoiereul Protopopiatului Iasi 2. Slujba arhiereasca la Manastirea CetatuiaIn Protopopiatul Iasi 2, astazi isi mai serbeaza hramul parohiile Paun, Slobozia si Rusenii Noi. Pelerinii sunt asteptati sa participe si la hramul Manastirii Cetatuia din Iasi. Aici, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiata astazi de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. In Botosani este sarbatoare astazi la Biserica 'Sfintii Ap. Petru si Pavel' I si II, iar in Protopopiatul Ceahlau isi serbeaza hramul parohiile Borca si Hangu. In Protopopiatul Dorohoi, astazi isi serbeaza hramul parohiile Popeni, Podeni, Pornarla, Dersca, iar in Protopopiatul Harlau va fi sarbatoare in parohiile Poiana-Deleni si Spinoasa. In Protopopiatul Pascani, parohiile Cristesti, Sodomeni, Tg. Frumos, Volintiresti, Barbatesti isi cinstesc ocrotitorii, iar in Protopopiatul Piatra Neamt biserica parohiei Ciritei se va afla in sarbatoare. Tot astazi este hram si la biserica parohiei Roznov II. In Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, astazi este sarbatoare in parohia Solca din Protopopiatul Radauti, in parohia Itcani II si la Schitul 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel' al Manastirii Dragomirna, in timp ce in Protopopiatul Campulung Moldovenesc azi isi serbeaza hramul Biserica Vatra Moldovitei.In Eparhia Romanului isi vor serba hramul capela penitenciarului din Bacau, parohia Motoseni din Protopopiatul Bacau-Sud, precum si parohiile Valcele si Huruiesti - Fundoaia. Şi Manastirea Lipova din judetul Bacau este astazi in sarbatoare.In Episcopia Severinului si Strehaiei, unsprezece sfinte lacasuri de cult sunt inchinate Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Preasfintitul Nicodim va participa la slujba hramului in biserica din Schela Cladovei, care implineste anul acesta 151 de ani.Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla in mijlocul obstii monahale de la Manastirea Stana de Vale, cu prilejul sarbatoririi hramului. Inalt Preasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, participa la hramul Manastirii Ramet.In sarbatoare se afla si Catedrala arhiepiscopala Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Constanta. Cu ocazia hramului, Inalt Preasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va savarsi Sfanta Liturghie, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Dupa slujba, absolventii Facultatii de Teologie Ortodoxa vor depune Juramantul de credinta, iar noua promotie va primi numele arhidiaconului Petre David, unul dintre marii teologi si profesori care au predat la universitatea constanteana. Catedrala adaposteste moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, aduse din Orientul Apropiat de catre preotul Dimitrie Popescu in anul 1931, precum si moastele Sfintilor Epictet si Astion, descoperite la Halmyris in anul 2001, moastele Sfintilor Zotic, Atal, Casmasie si Filip, ale Sfintilor Stelian, Auxentie, Simeon Stalpnicul, Acachie, Ignatie, Eftimie, Mercurie si Paraschevi.Romanii ortodocsi din Melbourne, Australia, participa la Sfanta Liturghie savarsita cu prilejul hramului la Catedrala episcopala.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1689
Id: 7481
Data: Jun 29, 2010
Imagine:
Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei s-a aflat astazi, 29 iunie, in mijlocul credinciosilor din Dorohoi, oras puternic afectat de inundatiile din cursul noptii trecute, informeaza Radio TRINITAS. Inaltpreasfintia Sa a savarsit Sfanta Liturghie la Biserica Sfanta .....
Data: Jun 29, 2010
De sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in Romania este marcata Ziua Penitenciarelor. Cei doi mari Apostoli au fost proclamati ocrotitorii spirituali ai tuturor celor intemnitati inca din anul 1993. Astazi, 29 iunie, la nivelul Patriarhiei Romane au fost organizate in penitenciare .....
Data: Jun 29, 2010
Episcopia Husilor s-a aflat astazi, 29 iunie, in zi de mare sarbatoare. Catedrala Episcopala din Husi si-a sarbatorit astazi, 29 iunie, ocrotitorii, iar Preasfintitul Corneliu a aniversat un an de la intronizarea ca Episcop al Eparhiei. Cu acest prilej, la Catedrala Episcopala din municipiu .....
Data: Jun 29, 2010
Ziua Sfintilor Petru si Pavel a fost sarbatorita, cu mult fast, si la sud de Dunare, in orasul bulgar Silistra din vechea Mitropolie a Durostorului. Catedrala Mitropolitana si-a sarbatorit astazi, 29 iunie, hramul, dar a aniversat si 150 de ani de existenta. Slujbele au fost oficiate de un .....
Data: Jun 29, 2010
Preasfintitul Parinte Vincentiu a implinit un an de arhipastorire in scaunul de Episcop al Sloboziei si Calarasilor, informeaza Radio TRINITAS. Aniversarea a avut loc astazi, 29 iunie, la Catedrala Inaltarea Domnului din Slobozia, unde Preasfintia Sa a savarsit Sfanta Liturghie .....
Data: Jun 29, 2010
Dupa cum ne informeaza episcopiasalajului.ro., in ziua praznicului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, azi, 29 iunie, Preasfintitul Parinte Petroniu s-a aflat in mijlocul credinciosilor din parohia Somes Odorhei, protopopiatul Jibou. Aici, Preasfintia Sa inconjurat de un sobor de preoti, in .....
Data: Jun 29, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).