La Biserica Vovidenia din Botosani a fost adus marti, 23 iunie 2009, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, si a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, un fragment din lemnul Sfintei Cruci de la Manastirea Rasca, din judetul Suceava. Fragmentul din lemnul Sfintei Cruci a fost intampinat de un sobor de preoti din Botosani, in frunte cu pr. Lucian Leonte, protoiereu al Protopopiatului Botosani, si de peste 200 de credinciosi care purtau ramuri de sanziene.Un fragment din lemnul pe care a fost rastignit Mantuitorul nostru Iisus Hristos a fost adus pentru prima data in municipiul Botosani, la Biserica Vovidenia. Aducerea fragmentului din Sfanta Cruce la Vovidenia este un act simbolic, pentru ca sfantul lacas, inchinat Intrarii Maicii Domnului in Biserica si Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, a trecut prin diferite incercari cauzate de vitregiile vremurilor, cunoscand crucea si invierea. In urma cu 80 de ani, s-a inchis singura scoala de teologie care pregatea cantareti bisericesti in municipiul Botosani, care a functionat pe langa aceasta biserica. Crucea inseamna jertfa, dar inseamna si inviere. Acest lucru a fost inteles de credinciosii nostri. Impreuna incercam sa inviem cu adevarat, sa ne apropiem de Sfanta Biserica, sa cladim un viitor impreuna cu Dumnezeu. Aducerea Sfintei Cruci la noi este un moment de reala bucurie. Crestinii au primit lemnul Sfintei Cruci, datator de viata, ca pe un odor de mare pret, atat cei tineri, cat si batranii. Oamenii au stat la rand cu multa dragoste si au primit binecuvantarea Sfintei Cruci, a spus pr. paroh Partenie Apostoaie.12 zile cu program liturgic intensificatProgramul liturgic dedicat acestui eveniment a inceput marti, 23 iunie, cand a fost primita Sfanta Cruce, cu slujba Vecerniei unita cu Litia si a Acatistului Sf. Ioan Botezatorul. In ziua de hram, miercuri, 24 iunie, au fost oficiate Utrenia si Sfanta Liturghie, iar la ora 19:00 - Sfantul Maslu cu sapte preoti. Ieri-dimineata au avut loc Utrenia si Acatistul Sfintei Cruci, iar aseara au fost oficiate, de asemenea, slujba Vecerniei si Acatistul Sfintei Cruci. Astazi, incepand cu ora 8:00, vor avea loc slujbele Aghezmei si a Sfantului Maslu, iar seara se va oficia din nou slujba Sfantului Maslu. Maine, 27 iunie, se va savarsi Sfanta Liturghie, urmata de slujba pomenirii celor adormiti, iar la ora 19:00 credinciosii vor participa la slujba Vecerniei unita cu Litia. Duminica, 28 iunie, programul liturgic va incepe cu Utrenia, urmata de Sfanta Liturghie, iar la ora 19:30, un sobor de sapte preoti va oficia Taina Sfantului Maslu. Pana pe data de 5 iulie, cand fragmentul din Sfanta Cruce se va intoarce la Manastirea Rasca, in fiecare dimi-neata si seara credinciosii botosaneni vor putea participa la Sfanta Liturghie si la Taina Sfantului Maslu. Slujbele vor fi savarsite in asa fel incat aceste zile sa se constituie intr-un moment deosebit de inaltare sufleteasca. Rugam pe Bunul Dumnezeu si pe toti sfintii si cerem ajutorul lor si puterea Sfintei Cruci pentru toti crestinii care iubesc Biserica, a adaugat parohul de la Vovidenia.Una dintre cele mai mari biserici din BotosaniBiserica Vovidenia din Botosani a fost construita in anul 1835 de catre boierii Manole si Varlam Carstea, pe locul unui vechi sfant lacas din lemn, in jurul caruia era cimitirul orasului. Biserica nu a fost niciodata pictata, iar catapeteasma este cea originala si a fost imbracata in foita de aur. In jurul bisericii, la inceputul sec. al XX-lea, a functionat prima scoala de cantareti bisericesti din Botosani. Intre anii 1951 si 1971 a fost inchisa, iar pana in anul 1992 parohia a fost, pe rand, filie a parohiilor Sfantul Dimitrie si Sfantul Gheorghe din Botosani. Biserica Vovidenia este monument istoric si una dintre cele mai mari biserici din Botosani.Sursa: ziarullumina.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 738
Id: 1762
Data: Jun 26, 2009
Imagine:
Sambata 27 iunie 2009 la ora 9.00 va avea loc tarnosirea bisericii ortodoxe a comunitatii romanesti din Pavia (Italia – Pavia, viale Reppublica, nr. 50).La acest eveniment vor participa Inaltpreasfințitul Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale e Meridionale și Preasfințitul .....
Data: Jun 26, 2009
Pe 29 iunie 2009, la Catedrala episcopala 'Sf. Ap. Petru si Pavel' din Husi, va avea loc ceremonia de intronizare a Preasfintitului Parinte Corneliu Barladeanul ca Episcop al Husilor. Preasfintia Sa a fost ales in aceasta demnitate de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in .....
Data: Jun 26, 2009
In legatura cu acuzatiile aduse Patriarhiei Romane de interzicere a slujirii in limba bulgara la biserica Parohiei Sfantul Ilie – Hanul Coltei din Bucuresti, precizam urmatoarele:In sedinta din 7 iunie 1954, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea vrednicului de .....
Data: Jun 26, 2009
La manifestarile organizate la Miercurea Ciuc astazi, 26 iunie, cu prilejul Zilei Drapelului, a participat si Preasfintitul Parinte Ioan, Episcopul Covasnei si Harghitei. Preasfintia Sa a savarsit slujba Te Deumului in prezenta Presedintelui Romaniei, Excelenta Sa Traian Basesecu, a .....
Data: Jun 26, 2009
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judetean Bihor si Sfanta Manastire Izbuc, organizeaza, in aceasta vara, a doua editie a Taberei de creatie religioasa Impreuna, sa ne cunoastem .....
Data: Jun 26, 2009
In zilele de 18-19 iunie 2009, la Resedinta Patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Cu acest prilej, Episcopia Romanului a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura .....
Data: Jun 26, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).