Brașovenii din zona Bartolomeu-Nord își construiesc biserică pe un teren care a aparținut primului episcop al Armatei Române, Iustinian Teculescu. Pe lângă lăcaşul de cult, parohia braşoveană planifică să construiască un ansamblu educaţional cu grădiniţă şi centru cultural, dar şi un cămin de bătrâni.
Începutul bun a fost pus duminică, 03 octombrie 2021, când Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a sfințit piatra de temelie a viitoarei biserici.
Biserica din Bartolomeu-Nord va fi închinată Sfinţilor Transilvăneni și va deservi miile de credincioși care locuiesc în această parte mai nouă a Brașovului, informează Mitropolia Ardealului.
„Acum 10-15 ani era un câmp, nu era nicio clădire, şi acum sunt câteva mii de apartamente”, a spus părintele paroh Costin Butnar. „Este un cartier ca o mică Românie, pentru că din toată ţara, şi chiar din afara ţării, românii noştri din Italia, din Spania, şi-au cumpărat un apartament aici şi era firesc să avem aici şi o biserică”.
Terenul episcopului
Preotul a spus că Dumnezeu a ales acest teren. „Noi am căutat, dar Dumnezeu ni l-a trimis”.
„Am aflat în timp ce căutam că a aparţinut la 1900 unui mare înaintaş de-al nostru, unul dintre cei mai importanţi oameni ai Marii Uniri, protopopul Ioan Teculescu, cel care a semnat actele şi a participat la Marea Unire şi, după moartea soţiei sale, a ajuns primul episcop al Armatei Române, cu numele Iustinian şi apoi a fost episcop în Basarabia”.
„Acest teren luat de comunişti a fost primit înapoi de moştenitori iar strănepotul episcopului Iustinian Teculescu, care poartă acelaşi nume, ne-a vândut nouă acest teren”, a explicat Pr. Butnar.
Primul episcop al Armatei
Ioan Teculescu s-a născut pe 1 noiembrie 1865 în Voineşti-Covasna, într-o familie cu zece copii. A urmat Şcoala primară confesională din localitate, iar după terminarea Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov a urmat cursurile Institutului Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu, devenind învăţător, iar apoi preot în localitatea Râşnov, din judeţul Braşov.
Între anii 1901-1922 a fost protopop de Alba Iulia, perioadă în care a condus Despărţământul Alba Iulia al Astrei, desfăşurând o bogată activitate culturală. În 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional Local Alba, care a organizat Adunarea Naţională a Românilor de la 1 Decembrie 1918, care a proclamat unirea Transilvaniei cu România.
În primăvara anului 1923 a fost călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, sub numele de Justinian, iar după scurt timp a devenit primul episcop al Armatei Române, calitate în care a întocmit Regulamentul de funcţionare a clerului militar, a organizat şi prezidat primele examene pentru recrutarea preoţilor militari, a pus piatra de temelie a Mausoleului de la Mărăşeşti, alături de mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Pimen Georgescu, a iniţiat instituţia „Eroul Necunoscut” (Soldatul Necunoscut) şi aducerea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia de la Mărăşeşti la Bucureşti, precum şi înhumarea lor în Parcul Carol.
În decembrie 1924 a fost învestit, la Palatul Regal din Bucureşti, în funcţia de episcop al Cetăţii Albe-Ismail. A încetat din viaţă pe 16 iulie 1932, fiind înmormântat lângă părinţii săi, aşa cum a dorit, în cimitirul bisericii din Voineşti-Covasna.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 290
Id: 74958
Data: Oct 4, 2021
Imagine:
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut volumul „Colportajul în Biserica Ortodoxă Română: repere istorice, culturale şi administrative”.
Lucrarea este semnată de Protos. Joachim Bejenariu, consilier eparhial şi director la Serviciul Colportaj al .....
Data: Oct 4, 2021
„Să ne pocăim, să nu așteptăm trecem Dincolo nepocăiți, să ne întoarcem la Dumnezeu și să construim o societate bazată pe iubire și iertare”, a afirmat duminică Episcopul Andrei în Catedrala .....
Data: Oct 5, 2021
Se împlinesc 28 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae. Universitatea „Aristotel” din Tesalonic i-a acordat prima titlul de Doctor honoris causa (1976) la recomandarea stareților athoniți. Teologul Olivier Clément
Data: Oct 5, 2021
Ziua Internațională a Profesorului (5 Octombrie) a fost adoptată în amintirea datei în care a fost adoptată Recomandarea UNESCO / OIM cu privire la statutul profesorilor. Documentul recomandă ca profesorii să fie implicați în adoptarea deciziilor privind educația, prin .....
Data: Oct 5, 2021
Arhiepiscopia Bucureștilor și Serviciul de Probațiune Prahova au semnat luni un protocol de colaborare prin care persoanele care au comis infracțiuni vor fi sprijinite în procesul de reintegrare socială.
Colaborarea va oferi implicit mai multă siguranță în comunitate .....
Data: Oct 5, 2021
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut cartea Viața, Slujba, Acatistul și Paraclisul Sfinților Mucenici Zenovie Episcopul și sora sa, Zenovia. Sfântul Zenovie, Episcopul Ciliciei, este un vindecător de cancer mai puțin cunoscut, așa cum reiese din .....
Data: Oct 5, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).