Copiii de la Aşezământul „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuţi au avut parte vineri de un moment artistic oferit de elevii Colegiului de artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Programul artistic a fost intitulat „Dragostea nu este ceea ce spunem. Ea este ceea ce facem”. Tinerii au audiat piese interpretate la vioară, chitară, flaut, trompetă, pian și nai.
Elevii din clasele IX -XII ai unității de învățământ sucevene cât și de profesorii coordonatori au abordat un repertoriu vast, împărtășindu-le astfel micuților bucuria muzicii.
Repertoriul a cuprins atât piese românești precum „Balada” sau „Hora detrunchiaţilor” de Ciprian Porumbescu, cât și lucrări ale compozitorilor cunoscuți pe plan internațional: Dans Napolitan” din baletul „Lacul lebedelor” P. I. Ceaikovski; „ Andante” de Giacomo Negri.
Aşezământul „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuţi a fost sfinţit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în data de 6 noiembrie 2015.
În 1508, prin efortul monahului Macarie şi sprijinul domnitorului Radu cel Mare, apărea la Mănăstirea Dealu primul liturghier ortodox şi prima tipăritură din Ţările Române.
„Liturghierul lui Macarie nu este doar prima tipăritură imprimată vreodată în Ţările .....
Data: Nov 11, 2019
Îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din duminica a 25-a după Rusalii (Pilda Samarineanului Milostiv) face referire la iubirea darnică și milostivă .....
Data: Nov 11, 2019
Preasfințitul Părinte Ignatie a binecuvântat joi noul corp de clădire al Așezământului „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din Bârlad „pus în slujba dragostei şi a inocenţei”.
„Ne propunem ca fiecare centru social al Episcopiei noastre să fie, în primul rând, un loc .....
Data: Nov 11, 2019
Manifestările dedicate Sfântului Nectarie au debutat sâmbătă, în Eghina, cu oficierea Sfintei Liturghii.
A urmat tradiționala procesiune pe străzile insulei condusă de mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, informează
Data: Nov 11, 2019
Reflectând asupra Evangheliei Duminicii a douăzeci și cincea după Rusalii, Patriarhul Daniel a spus că textul citit de la Evanghelistul Luca 10, 25-37 (Pilda Samarineanului Milostiv) vorbește despre mântuirea oamenilor prin Iisus Hristos.
Preafericitul .....
Data: Nov 11, 2019
În Duminica a 25-a după Rusalii, 10 noiembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie .....
Data: Nov 11, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).