La Avrig, a treia zi de Pasti a adus si prezenta in mijlocul credinciosilor, a Inaltpreasfintitului Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului. Inaltpreasfintia Sa a savarsit Sfanta Liturghie in noua biserica Adormirea Maicii Domnului din orasul sibian, un lacas aflat, in prezent, in lucrari avansate de finisare. I-am binecuvantat pe credinciosi rugandu-ne impreuna ca Dumnezeu sa ne ajute sa putem incheia cat mai repede infrumusetarea acestei biserici care are dimensiune de catedrala. S-a pornit pictura, altarul este deja terminat si cupola centrala. Biserica a fost deja sfintita si o sa binecuvantam si pictura. Dumnezeu sa binecuvinteze lucrarea preotilor slujitori de aici si sa putem continua si lucrarea de construire a unei bisericute pe Valea Avrigului , a spus Inaltpreasfintia Sa dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS. Dupa slujba a fost lansat numarul 6 al revistei Centrului cultural-misionar Gheorghe Lazar din localitate, numita Avrigul din noi, in lumina credintei, informeaza TRINTAS TV. Tot in cadrul Sfintei Liturghii, copiii de la scoala Gheorghe Lazar din oras au sustinut un scurt moment artistic, au recitat poezii si au intonat cantari specifice sarbatorii Invierii Domnului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 637
Id: 13301
Data: Apr 26, 2011
Imagine:
Preasfintitul Parinte Macarie, Episcopul Europei de Nord a oficiat duminica, 24 aprilie, incepand cu ora 00:00, Slujba Invierii și Sfanta Liturghie in Parohia Ortodoxa Romana cu hramul Invierea Domnului si Sfintii Mucenici Ioan Valahul si Halvard Norvegianul (foto) din Oslo, Norvegia .....
Data: Apr 26, 2011
La Drobeta Turnu Severin, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe va fi sarbatorit cu mult fast, joi, 28 aprilie, la Catedrala Episcopala, lacas ce il are ca ocrotitor. Pregatirile pentru hram au intrat in linie dreapta, insa anul acesta bucuria sarbatorii va fi sporita de aducerea moastelor .....
Data: Apr 26, 2011
Lumina sfanta de la Ierusalim a ajuns astazi, 26 aprilie, si la Sulina. Ea a fost dusa de Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, cu prilejul sfintirii unei trapeze la biserica Sfantul Nicolae din oras. A fost cu adevarat un moment de bucurie si aici la Sulina, in punctual cel mai .....
Data: Apr 26, 2011
Sute de credinciosi au participat astazi, 26 aprilie, la Sfanta Liturghie savarsita de Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei la biserica Precista 1 din Piatra Neamt. In cuvantul de invatatura rostit celor prezenti Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit .....
Data: Apr 26, 2011
In prima zi de Pasti, Presfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si al Strehaiei a savarsit slujba celei de-a doua Invieri in Paraclisul catedralei episcopale, impreuna cu un ales sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne informeaza episcopiaseverinului.ro.Momentul central al slujbei a .....
Data: Apr 26, 2011
In a doua zi de Pasti, luni, 25 aprilie, cand s-a facut si pomenirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie Arhiereasca la Biserica cu hramul .....
Data: Apr 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).