In Duminica a XII-a dupa Rusalii, Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit in Parohia Araneag, din Protopopiatul Ineu (jud. Arad), iar Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a slujit la biserica din incinta Spitalului 'Dr. Victor Babes' din Timisoara, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina, Ed. Banat.Parohia Araneag, din Protopopiatul Ineu, a imbracat in Duminica a XII-a dupa Rusalii straie de sarbatoare, cu ocazia tarnosirii bisericii, eveniment unic pentru comunitatea crestin-ortodoxa de aici. Cu acest prilej, la invitatia preotului paroh Alin Pingica si a Consiliului parohial, Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit in mijlocul credinciosilor, unde a oficiat, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, slujba de tarnosire a bisericii cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului', urmata de Sfanta Liturghie arhiereasca. In cuvantul de invatatura rostit in cadrul Sfintei Liturghii, a dezvoltat tema: ,,Respectarea poruncilor sfinte', pe temeiul citirilor duminicale ale Apostolului (I Corinteni 15) si Sfintei Evanghelii (Matei 19), care vizeaza si Poruncile dumnezeiesti, si pe cele bisericesti. 'Mantuitorul a respectat Legea cea Veche si a asezat pe cea Noua, credinciosii gasind pentru ei si intreaga obste, sub autoritatea Bisericii, referirea la fiecare, pentru invatatura si traire duhovniceasca. Astfel, in alcatuirea Decalogului avem invatatura despre Dumnezeu si om, despre viata si lume; Poruncile bisericesti, la fel, statornicesc buna desfasurare si propasire a vietii noastre. Pazirea din frageda tinerete a randuielilor Bisericii asigura dobandirea adevaratei bogatii spirituale, care la randul ei poate chivernisi pe cea materiala. Comunitatea locala oglindeste aceasta realitate cu fiecare credincios, prin contributia acestora la cele infaptuite', a aratat Inalt Preasfintia Sa. In incheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh a adus multumiri IPS Arhiepiscop Timotei pentru grija parinteasca pe care o poarta fata de credinciosii sai, soborului de preoti pentru impreuna-slujire, cat si bunilor credinciosi care l-au sprijinit nemijlocit in toata activitatea. Toti credinciosii prezenti au avut nespusa bucurie de a intra in Sfantul Altar, inchinandu-se si sarutand Sfanta Masa, Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce. Biserica din Parohia Araneag, in forma de cruce, in stil baroc, pe fundatie de piatra si acoperita cu tabla, a fost construita in anul 1869.In anul 2011 s-au finalizat impodobirea bisericii cu pictura, precum si restaurarea iconostasului.In dupa-amiaza zilei, la invitatia preotului paroh Gheorghe Oprea si a enoriasilor, IPS Timotei a fost prezent in Parohia Arad Micalaca Noua - Zona 300, din municipiul Arad. Dupa slujirea Vecerniei, Inalt Preasfintia Sa a savarsit randuiala sfintirii crucilor care se vor aseza pe biserica parohiala cu hramul 'Sfantul Apostol Andrei', aflata in constructie. Cuvantul de invatatura al chiriarhului a evidentiat unele semnificatii ale Sfintei Cruci, cu osebire a aceleia ce se asaza pe cupola bisericii: 'Crucea marcheaza inceputul, cat si sfarsitul unei lucrari, aici, punerea pietrei fundamentale, iar acum, incununarea turlei, aceasta in apropierea unui moment care marcheaza incheierea si inceputul unui an bisericesc, totodata finalizarea unei etape decisive a constructiei bisericii parohiale, lucrare pe care, sub semnul Crucii, nutrim nadejdea de a o duce la desavarsire'. Prezenta arhiereului si slujirea din seara acestei duminici, asa cum a aratat preotul paroh in cuvantul de multumire adresat ierarhului, s-au constituit intr-un prilej potrivit de angajare in implinirea acestei binecuvantate infaptuiri. Parohia Arad Micalaca Noua - Zona 300 a fost infiintata in anul 2003. In acelasi an a fost construit un paraclis destinat savarsirii sfintelor slujbe pana la finalizarea constructiei bisericii, a carei edificare a inceput in anul 2006, dupa un proiect intocmit de arhitectul Ioan Haprian.Liturghie arhiereasca la Spitalul 'Dr. Victor Babes' din TimisoaraPreasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a slujit duminica, 26 august, la biserica cu hramul 'Sfantul Mare Mucenic Mina', din incinta Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babes' din Timisoara.Ierarhul a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in prezenta a numerosi credinciosi timisoreni, fii duhovnicesti ai preotului misionar Constantin Dibos, slujitor la acest sfant lacas, dar si reprezentanti din partea institutiei medicale. In cuvantul de invatatura adresat celor prezenti, pr. Constantin Dibos a subliniat intelesurile duhovnicesti ale pericopei evanghelice duminicale, care istoriseste intalnirea Mantuitorului Hristos cu tanarul cel bogat. In finalul slujbei, Preasfintitul Paisie Lugojanul a transmis tuturor credinciosilor prezenti, conducerii spitalului timisorean, precum si bolnavilor de pe paturile de suferinta binecuvantarea si purtarea de grija ale Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, rugand totodata pe Bunul Dumnezeu pentru toti cei care se ostenesc in cadrul acestei institutii medicale.Biserica inchinata 'Sfantului Mare Mucenic Mina', din incinta Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babes' din Timisoara, a fost construita intre anii 2002 si 2004, prin stradania preotului Ioan Dumitriu si a fiilor sai duhovnicesti.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 770
Id: 24131
Data: Aug 28, 2012
Imagine:
Credinciosii gorjeni sunt asteptati la 29 august 2012, de praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul la hramul Manastirii Camarasasca, in Protoieria Targu Carbunesti, judetul Gorj. Sfanta Liturghie va fi oficiata de Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul .....
Data: Aug 28, 2012
Monahismul mehedintean a primit, in cea de a XII-a Duminica de dupa Rusalii, la 26 august 2012, inca un lacas de inchinare. Biserica 'Sfantul Ilie Tesviteanul' de la Schitul de Sus al Manastirii Topolnita, judetul Mehedinti, a fost sfintita la opt ani de la temeluire, dupa cum ne informeaza .....
Data: Aug 28, 2012
In fiecare an la 29 august, Biserica noastra dreptmaritoare sarbatoreste Taierea Capului Sf. Proroc Ioan Botezatorul . La aceasta data Manastirea Topolnita isi serbeaza cel de-al doilea hram.Inca din ajunul hramului, numerosi pelerini vin la sfanta manastire, acolo unde, la altarul de vara .....
Data: Aug 28, 2012
La 70 de ani de la sfintirea Bisericii 'Sfantul Nicolae' din orasul sibian Talmaciu, IPS Mitropolit Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, alaturi de PS Visarion au binecuvantat lucrarile de infrumusetare efectuate recent la lacasul de cult. IPS Mitropolit Andrei a .....
Data: Aug 28, 2012
In parohia Basesti, a avut loc sambata, 25 august, a IV-a editie a concursului de sah adresat copiilor si tinerilor. Competitia s-a derulat cu binecuvantarea Preasfintitului Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, si a adunat la un loc 94 de participanti, dupa .....
Data: Aug 28, 2012
Preasfintitul Corneliu, Episcopul Husilor, a sfintit duminica, 26 august, Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' din parohia Dodesti, Protopopiatul Husi, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina. Sfantul lacas a fost ridicat incepand cu anul 2006 de pr. paroh Claudiu-Dan Cerbu, ajutat de .....
Data: Aug 28, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).